Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de astăzi, unii dintre jucătorii Stelei nu au fost deloc afectați de remiza de la Târgu Jiu (0-0) și au petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din București. Printre ei s-au aflat Szekely, Pepe Moreno și Toja, care au petrecut într-un club din Capitală pentru punctul obținut. Primii doi au fost iertați de conducere, însă Toja a fost considerat recidivist și a fost sancționat cu o amendă 5.000 de euro.
La antrenamentul de ieri, tehnicianul de 55 de ani l-a băgat în ședință pe Toja: „Dacă nu îți bagi mințile în cap, vei ajunge la echipa a doua! Noi nu jucăm nimic și ție îți arde de cluburi”, i-a transmis „Lippi”.
Valeriu Argăseală nu a ratat ocazia să-i pună la zid pe Toja și spune că acesta are un comportament inadecvat pentru un jucător care evoluează la Steaua.
„Toja a fost certat pentru ieșirile lui în club! E inadmisibil ca un jucător al Stelei să apară în presa de scandal după ce a stat până la 6 dimineața în club! Sperăm că meciul cu Pandurii a fost doar un accident”, a declarat Valeriu Argăseală!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER