Liber la depunctare!**

Liber la depunctare!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Telenovela „Varga – Bălan” a primit ieri prima decizie clară,
după aproape patru săptămâni de la meciul câștigat de Rapid în fața
Timișoarei.

Cazul celor doi mijlocași împrumutați de la Sportul Studențesc a
fost plimbat în ultimele săptămâni de la Ligă la federație și
retur, dar, ieri, Comisia de Soluționare a Litigiilor a hotărât că
Timișoara are dreptate, iar Varga și Bălan nu ar fi trebuit să
joace. În aceste condiții, soarta partidei, terminată cu scorul de
1-0 pentru giuleșteni pe teren, este acum în mâinile Comisiei de
Disciplină, care are practic liber spre acordarea victoriei
Timișoarei la masa verde. Președintele Ligii, Dumitru Dragomir, nu
a fost surprins de veste, spunând că în maximum zece zile cazul va
avea un verdict: „Acum, cazul trece la Disciplină, unde cluburile
pot face recurs sau merg la TAS. Eu cred că acolo se va ajunge.
Dacă noi greșim, TAS ne salvează”.

Gigi:
„Știu eu că aveau drept de joc!”

Gigi Becali nu poate accepta o eventuală victorie la masa verde
a Timișoarei. În acest context, patronul Stelei a anunțat ieri că
granzii Bucureștiului se vor alia cu Rapid pentru ca alb-violeții
să nu urce în clasament. „Steaua și Dinamo vor intra sigur ca parte
în procesul Rapid – Timișoara. E interesul meu ca Timișoara să nu
ia cele trei puncte”, a comentat Becali, care a continuat pe un ton
mai categoric: „Știu eu, și o să demonstrez, că Varga și Bălan
puteau să joace”. De partea cealaltă, managerul sportiv al lui
Dinamo, Florin Prunea, a preferat să fie mai reținut: „Decizia va
influența lupta pentru titlu. Nu cunosc documentele și nu știu pe
ce se bazează Liga”.

Totuși, tot Becali a anunțat că a vorbit deja cu cei din „Ștefan
cel Mare” despre această coaliție: „Eu am vorbit deja cu Borcea. De
asemenea, am discutat și cu Porumboiu, care mi-a spus că așteaptă
decizia și după aceea vom vedea”.

Ce
spun Poli și Rapid

„Mă bucur doar din punct de vedere al regulamentului. Nu
știu dacă avem șanse mai mari să câștigăm campionatul acum. Dacă
Rapid va merge la TAS, riscă sancțiuni mult mai grave”
,
Gheorghe Chivorchian, președinte executiv Timișoara

„N-au făcut altceva decât să ia o decizie asupra căreia se
antepronunțaseră. Probabil ne vor da 3-0 și vom ajunge la TAS.
Altfel nu putem lupta împotriva acestor abuzuri”
, Ioan
Taban, președinte CA Rapid

Clasamentul cu 0-3
la masa verde

1. CFR 46p
2. Poli 45
3. Vaslui 44
4. Steaua 43
5. Dinamo 42
6. Urziceni 42
7. Rapid 35

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×