Timp de câteva ore, Alexandra Dulgheru (49 WTA, foto, în stânga) a schimbat terenul de tenis cu apa albăstruie și rece a celebrului acvariu din golful Biscayne, Miami Sequarium.
Partener de antrenament, unul dintre cei 13 delfini, urmașii legendarului Flipper, personajul filmului ce făcea furori prin anii 60. Deși a fost eliminată în turul secund al Mastersului WTA de la Miami, Alex a părăsit orașul din Florida numai cu amintiri plăcute. Astfel, celor 50 de puncte WTA și cecului de 11.000 de euro li s-a adăugat o experiență inedită. Alături de două colege din circuit, bucureșteanca a dat curs invitației lansate de organizatorii turneului, aceea de a înota alături de delfinii găzduiți de unul dintre cele mai cunoscute acvarii din lume. Echipată în costum de neopren, Alexandra a aflat despre cum trăiesc aceștia în habitatul creat, după care a asistat la săriturile și acrobațiile pe care trei dintre delfini le-au prezentat. Totul încheiat, mult prea repede, cu o întrecere în apă și fotografia de final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER