Președintele Consiliului Executiv al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că a avut miercuri o discuție cu acționarul Vasile Turcu, referitoare la intenția acestuia de a se retrage, dar că nu o poate face publică.
Oficialul dinamovist consideră că între Turcu și managerul sportiv Florin Prunea nu a existat un conflict, ci doar păreri diferite.
„Am avut miercuri o întâlnire cu domnul Turcu, dar din punctul meu de vedere nu face obiectul comentariului public. Nu știu ce a declarat dânsul. Eu nu pot face publică acea discuție. Din punctul meu de vedere nu cred că a existat un conflict între dânsul și domnul Prunea. Au fost păreri diferite. E bine că domnul Turcu a recunoscut că a avut o exprimare jignitoare în ceea ce-l privește pe Emilian Dolha. Și e bine că și-a exprimat public regretul„, a declarat Badea.
Acționarul FC Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, miercuri, într-o emisiune televizată, că se simte trădat de președintele Consiliului de Administrație al clubului dinamovist, Nicolae Badea, și că în câteva zile își va recupera sumele investite în cadrul grupării.
„Am vorbit cu avocatul și în câteva zile sper să recuperez sumele investite la Dinamo! Ne strângem mâna și am terminat. E vorba de niște principii sănătoase. Plecăm la un drum tovarăși și sunt miel de sacrificat înaintea Paștelui. Am fost nevoit să plec, nu plec că vreau eu. Am vorbit azi cu Nicolae Badea, așteptam măcar să zică ceva. Nu a zis, ne-am strâns mâna și gata. Mă simt trădat de Nicolae Badea. Am așteptat și nu s-a luat nici o măsură. S-ar putea să cedez acțiunile gratuit unor fani care vin la meciuri dacă nu găsesc cumpărător”, a declarat Vasile Turcu.
Vasile Turcu a intrat în conflict cu managerul sportiv al grupării dinamoviste, Florin Prunea, în urma criticilor formulate de acționar la adresa portarului dinamovist Emilian Dolha, după remiza cu Unirea Urziceni, scor 4-4, din etapa a XXIV-a a Ligii I.
„Ne-a mâncat campionatul… Ai 4-2, ieși ca un gunoi, de nu știi, vai de mama lui. I-am zis și lui Țălnar: «Nu-l mai băga». Le-a mâncat munca la copiii ăia. Nu știu ce încredere a avut în el dar nu poți, la fiecare minge tremură inima în tine. Dacă pierdem campionatul, l-am pierdut pe mâna lui. Despre arbitraj nu am ce să spun, Dolha i-a bagat în joc pe cei de la Urziceni, ne-a omorât. Nu înțeleg cum se mai prezintă în fața colegilor lui”, a spus Turcu la sport.ro după acel meci.
Prunea i-a luat apărarea lui Dolha, declarând că atacul lui Turcu a fost incalificabil și a adus atingere imaginii clubului. În plus, oficialul dinamovist a adăugat că dacă ar fi fost în locul lui Dolha, ar fi avut o altă reacție la declarațiile lui Turcu, apreciind că portarul dinamovist a fost prea rezervat în replica sa.
La rândul său, Vasile Turcu a amenințat că se va retrage de la Dinamo, în cazul în care nu se vor lua măsuri împotriva lui Florin Prunea, considerând că declarațiile acestuia la adresa sa au fost mai grave decât cele făcute de el la adresa lui Dolha.
Portarul Emilian Dolha a greșit decisiv la ultimele partide ale echipei Dinamo, atât la Cluj, cu CFR-ul, în campionat, cât și cu Unirea, la Urziceni, în momente în care gruparea din Ștefan cel Mare era în avantaj pe tabelă. El a fost susținut însă atât de coechipieri, cât și de antrenorul Cornel Țălnar.
Turcu și-a anunțat încă din vara anului trecut intenția de a se retrage din acționariatul FC Dinamo. În iunie 2009, valoarea creditelor pe care FC Dinamo le avea la Vasile Turcu se ridica la circa 80 de miliarde de lei vechi.
În cazul în care unul dintre acționarii FC Dinamo intenționează să vândă acțiunile pe care le deține, ceilalți acționari au drept de preemțiune la cumpărarea acestora. O a doua posibilitate este ca acțiunile să nu fie cumpărate individual de către acționari, în nume propriu, ci prin intermediul societății FC Dinamo SA, de către toți acționarii. O a treia opțiune este reprezentată de implicarea unei terțe persoane, contactată de cel care dorește să vândă acțiunile, dar numai cu acordul acționarilor deja existenți. De asemenea, valoarea nominală a acțiunilor se poate recupera și prin diminuarea capitalului societății și restituirea sumei datorate cedentului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER