Fundașul suedez al echipei West Bromwich Albion, Jonas Olsson, l-a lăudat pe coechipierul său, Gabriel Tamaș, și a spus că ar vrea ca românul, care se află la gruparea engleză sub formă de împrumut, să îi fie coleg și în sezonul viitor.
„Dacă mi s-ar cere părerea, verdictul meu este că Gabi este un fotbalist bun. A arătat că este un mare caracter pe teren și că poate întări cu adevărat echipa. Un astfel de jucător este întotdeauna binevenit. Îmi face plăcere să joc alături de el și dacă ar depinde de mine l-aș vrea aici în sezonul viitor. Este tipul de om care se poate integra într-un grup. Felul în care este Gabi și în care jucăm este bun pentru moralul nostru. Gabi s-a integrat bine, vorbește bine limba engleză, ceea ce este, de asemenea, un lucru bun. Este un jucător foarte bun și o persoană deosebită”, a spus Olsson, vicecăpitanul echipei West Bromwich.
Fundașul Gabriel Tamaș a fost împrumutat, la începutul acestui an, de AJ Auxerre la West Bromich Albion. Potrivit presei britanice, evoluțiile bune ale fundașului român din acest retur din Championship îi fac pe oficialii clubului West Bromwich să ia în considerare, din vară, opțiunea de cumpărare definitivă a lui Tamaș contra sumei de 800.000 de lire sterline.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER