Cornel Dinu a lăudat prestația elevilor lui Cornel Țălnar în meciul cu Gaz Metan Mediaș, despre care spune că au dominat partida și că s-au jucat cu ocaziile.
Oficialul „câinilor” spune că este îngrijorător faptul că Dinamo își creează ocazii, dar că nu este în stare să le și fructifice mai des.
„Dinamo a dominat în repriza a doua. Despre prima repriză nu mai zic nimic. În actul doi am deschis jocul pe benzi, am reușit să marcăm și am avut șapte ocazii clare. Dinamo a pus în evidență o superioritate zdrobitoare, grație omului în plus. Apărarea s-a închis bine, le-am închis ‘apa’ la mijlocul terenului. Cei de la Gaz Metan n-au avut mingea, iar scoaterea lui Muntean de pe teren a fost o greșeală imensă. Moți are ghinionul de a face câte o greșeală-două pe joc, din care de obicei luăm gol. Este îngrijorător că am avut vreo patru-cinci ocazii foarte clare din care nu am reușit să marcăm. Puteam să închidem meciul. Dinamo a avut la discreție jocul și s-a jucat cu ocaziile”, a spus Dinu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER