Deși Cristi Borcea era sigur că îl poate convinge pe Vasile Turcu să rămână în acționariatul clubului din Ștefan cel Mare, acesta din urmă este de neclintit. Va părăsi Dinamo, nu însă și lumea fotbalului.
Potrivit declarațiilor lui Victor Becali, Vasile Turcu ar urma să i se alăture lui Cornel Penescu și să investească la FC Argeș, echipă aflată în acest moment în Liga a II-a, dar care are mari șanse de a reveni în prima ligă.
„Este foarte probabil ca Vasile Turcu să investească la Pitești. Este un club cu tradiție în fotbalul românesc și ar duce la capăt o inițiativă pe care a avut-o de mai mult timp”, a declarat Victor Becali pentru Cancan.
Chiar dacă ar fi ales să rămână la Dinamo, Turcu ar fi avut parte de un tratament „preferențial” din partea suporterilor dinamoviști, aceștia afișând la partida de aseară contra celor de la Gaz Metan un banner prin care își exprimau dorința ca acționarul să părăsească gruparea din Ștefan cel Mare cât mai repede: „De Paște e timpul să fim mai buni, așa că Turcule să pleci de luni”.
Nici cei rămași în „Groapă” nu au fost iertați de fanii dinamoviștii, aceștia fiind taxați pentru că au avut proasta inspirație de a „înstrăina” tricoul lui Cătălin Hîldan, simbol care însă a fost recuperat.
CLiCK AICI pentru a vedea toate bannerele
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER