Unul dintre cei mai controversați jucători de la Dinamo, Ousmane N’Doye, își încheie înțelegerea cu clubul bucureștean la finalul acestui sezon, iar Adrian Porumboiu afirma că senegalezul ar putea reveni la gruparea vasluiană din vară, însă fostul impresar al mijlocașului, Cătălin Liță, spune că acest lucru nu va fi posibil.
N’Doye s-a integrat rapid în grupul „Câinilor”, devenind în acest sezon unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai clubului „alb-roșu”. Acest lucru, dar și dorința jucătorului de a continua la Dinamo par a reprezenta impedimente serioase în calea dorinței patronului de la Vaslui de a-l readuce în Moldova pe senegalez.
Referitor la episodul în care N’Doye i-a luat apărarea colegului său Emilian Dolha, după partida de la Urziceni, când l-a înfruntat public pe Vasile Turcu, Liță spune N’Doye a făcut acest lucru grație naturaleței de care senegalezul dă dovadă în orice situație. „Ousmane este un tip mai special, lumea cred că s-a obișnuit cu el. Chiar dacă nu mai sunt propriu-zis impresarul lui, am rămas prieteni. Ieșim să mai bem o cafea, să mâncăm, mai ales de când s-a mutat de la Vaslui la București. Din ce am vorbit eu cu el în urmă cu câteva zile nu se pune problema să plece de la Dinamo. Mi-a zis că iubește mult clubul și oamenii de acolo, dar și România. Cât despre reacția sa la adresa unuia dintre acționari, cred că orice fotbalist ar fi făcut la fel ca să își apere colegul. Că el este singurul care a făcut asta în mod public, nu m-a surprins, așa este el”, a declarat Cătălin Liță pentru Cancan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER