Scandalul declanșat la finalul partidei Unirea Urziceni – Dinamo, scor 4-4, când Vasile Turcu l-a jignit public pe Emilian Dolha ar putea schimba radical organigrama clubului din „Ștefan cel Mare”. Florin Prunea a sărit în apărarea goalkeeper-ului, fapt ce a stârnit furia vicepreședintelui CA. „Ori eu, ori Prunea”, a țipat Turcu, care a cerut o întâlnire cu ceilalți acționari pentru luarea unei decizii în cel mai scurt timp. Cum demersul său nu a avut succes, Turcu pare mai hotărât ca niciodată să plece de la echipă și a anunțat că vrea să-și recupereze măcar o parte din banii investiți.
În afară de potențiala plecare a lui Turcu, Dinamo i-a mai „pierdut” și pe frații Becali, care sunt de partea vicepreședintelui în noul scandal și i-au transmis deja lui Borcea că nu își vor mai face apariția în „Ștefan cel Mare”, cât timp Florin Prunea ocupă o funcție în club. Oamenii de care se leagă aproape toate transferurile făcute de Dinamo după Revoluție r s-au ținut de promisiune la partida cu Gaz Metan Mediaș, când tribuna oficială a clubului a fost practic goală.
Niciun acționar dinamovist nu a asistat la meciul cu Gaz Metan. Singurul absent motivat a fost Cristi Borcea, plecat cu familia în concediu, în Austria. În schimb, Nicolae Badea și Vasile Turcu au evitat să se afișeze la această partidă, anticipând poate scandările și mesajele de protest ale fanilor, adresate conducerii clubului după scandalurile din ultima vreme.
FOTO VEZI AICI MESAJELE DURE AFIȘATE DE FANII DINAMOVIȘTI ÎN TIMPUL MECIULUI DE ASEARĂ‚
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER