Echipa spaniolă FC Barcelona ocupă primul loc în clasamentul pe luna martie stabilit de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), cu 322 de puncte, fiind urmată de Estudiantes La Plata (Argentina) și Werder Bremen (Germania), ambele cu 284 de puncte.
Pe locul patru se află echipa engleză Chelsea Londra, cu 281 de puncte.
Formația engleză Manchester United ocupă poziția a cincea, cu 274 de puncte, în timp ce pe locul șase se află echipa braziliană Cruzeiro Belo Horizonte, cu 256 de puncte.
Trupa antrenată de Mircea Lucescu și la care evoluează fundașul român Răzvan Raț, Șahtior Donețk (Ucraina), se află pe locul 7, cu 254 de puncte.
Locul opt este ocupat de echipa engleză Arsenal Londra, cu 251 de puncte, în timp ce pe nouă se situează formația italiană la care evoluează internaționalul român Bogdan Lobonț, AS Roma, cu 236 de puncte.
Poziția a zecea a ierarhiei IFFHS este ocupată de echipa germană Bayern Munchen, cu 230 de puncte. Echipa lunii martie a fost desemnată FC Barcelona (Spania).
Steaua, echipa din România cel mai bine clasată în topul IFFHS
În același clasament, Steaua București a urcat o poziție și ocupă locul 44, cu 170,5 puncte; trupa roș-albastră rămâne formația română cel mai bine clasată în această ierarhie. Steaua se află la egalitate cu echipa paraguayană Club Libertad Asuncion.
CFR Cluj se menține pe locul 69, cu 145 de puncte, în timp ce echipa FC Timișoara a coborât șase poziții, și se află pe locul 86, cu 131,5 puncte.
Formația Dinamo București a coborât cinci poziții și ocupă locul 90, cu 129 de puncte, în timp ce echipa FC Vaslui a coborât 13 poziții și se află pe locul 104, cu 123 de puncte.
Unirea Urziceni a coborât o poziție și ocupă locul 105, cu 121,5 puncte, la egalitate cu echipa peruană Club Alianza Lima.
FC Brașov a coborât de pe 239 pe 288, cu 73 de puncte, la egalitate cu echipele CS Sfaxien Sfax (Tunisia), Stabaek IF (Norvegia) și Real CD Espana San Pedro Sula (Honduras).
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER