Antrenoul echipei Unirea Alba Iulia, bosniacul Blaz Sliskovici, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că nu ia în calcul decât victoria în meciul de miercuri, de pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, din runda a XXVI-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX. „Încă din această seară (n.r. – marți) voi pune în vestiar clasamentul Ligii I în care în dreptul Unirii Alba Iulia vor apărea 20 de puncte. Asta înseamna că nici nu mă gândesc să nu câștigăm cel mai important meci din acest retur. E adevărat că am multe probleme de lot, De Sousa și Kanyuka sunt accidentați, iar Dâlbea și Florin Dan sunt suspendați, dar nu am timp să mă plâng și sunt sigur că cei pe care îi voi introduce în teren vor da 100 la sută în partida de miercuri, una pe care trebuie obligatoriu să o câștigăm. Dacă vom evolua ca în primele 45 de minute ale întâlnirii de la Vaslui, cu concentrare, ambiție și fără teamă, nu avem cum să nu învingem. Călin Cristea încă mai resimte dureri la piciorul accidentat, însă s-a pregătit fizic vineri, sâmbătă și duminică, condiții în care cred că va strânge din dinți și pentru binele echipei va izbuti să joace cel puțin 30 de minute„, a afirmat Sliskovici.
Atacantul argentinian Enzo Bruno a precizat că speră să reușească primul gol în acest campionat în tricoul Unirii la jocul de miercuri. „În cantonamentul de iarnă din Antalya am marcat aproape în fiecare meci, dar de când a început returul nu am reușit încă să înscriu pentru Unirea Alba Iulia. Meciul cu Craiova este unul de șase puncte și sper să marchez pentru că le sunt dator celor care au crezut în mine: antrenori, conducători și nu în ultimul rând suporteri”, a punctat jucătorul sud-american.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER