Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, susține pe blogul său personal că tot ceea ce se întâmplă în cazul Varga – Bălan este o manevră premeditată pusă în practică de președintele LPF Dumitru Dragomir.
„Obstinația cu care președintele Dragomir a tot afirmat că «Rapidul este în culpă» mă face să fiu convins că, de fapt, este vorba de o manevră premeditată, pusă în practică cu bună știință, cu minuțiozitate și cu un sânge rece demn de o cauză mai bună. Ei bine, acest personaj care una face și alta spune este președintele pe care noi, oamenii implicați în fotbal, l-am ales să ne apere interesele cu integritate, imparțialitate, profesionalism, tact și echilibru. Una ne-am dorit, alta avem”, spune oficialul rapidist.
George Copos îl contrazice pe Dragomir care afirmase că nu s-a antepronunțat în cazul Varga – Bălan, citând o declarație a acestuia făcută într-o emisiune TV. „Iată, de exemplu, ce a făcut în realitate cel care își binemerită supranumele de Corleone. Iată cum i-a «supărat» nașul Dragomir (și aici nu știu ce să iau în calcul: sensul pur religios al relației dintre nașul Dragomir și finul Chivorchian sau vreo altă accepție a acestui cuvânt?) pe cei de la Timișoara: afirmând cu nonșalanță la gsptv pe 10 martie, înainte de orice pronunțare a vreunei comisii legal constituite: «Nu vor avea nici o șansă la Lausanne. Fac pariu cu Copos. Dacă e ca mine, să îmi dea ceasul lui. Jucătorii n-au nici o vină, dar regulamentul trebuie respectat. Ei nu aveau drept de joc cu Poli Timișoara. Vizele de la LPF nu erau valabile». Sunt antepronunțări care, odată făcute, nu pot fi trecute cu vederea de către nimeni care ar încerca să soluționeze cazul, afirmații menite să preseze pe cei care vor judeca și totodată să deformeze de la bun început și judecata opiniei publice”, mai afirmă Copos pe blogul său.
Comisia de Recurs din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a respins, miercuri, ca neîntemeiat memoriul grupării Rapid împotriva hotărârii Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor în cazul jucătorilor Dacian Varga și Tiberiu Bălan. Cazul va reveni la Comisia de Disciplină a LPF, care îl va analiza în cadrul unei ședințe, vineri, la ora 17.00.
Conducătorii giuleșteni au depus recurs, după ce Comisia pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul LPF a decis că Varga și Bălan nu și-au „exercitat dreptul de joc în mod regulamentar” la meciul Rapid – FC Timișoara.
„Întrunita miercuri, 07.04.2010, Comisia de Recurs din cadrul LPF a respins ca neîntemeiat recursul formulat de SC FC Rapid S.A. Bucuresti împotriva Hotărârii nr.166/30.03.2010 a Comisiei pentru soluționarea litigiilor și a apreciat că jucătorii Dacian Varga și Tiberiu Bălan și-au exercitat în mod neregulamentar dreptul de joc din următoarele considerente: echipa Rapid III a fost înregistrată la AMFB (în liga a IV-a) în data de 05.03.2010; conform RSTJF și ROAF, viza anuală ce permite jucătorilor să joace în Liga I, trebuie aplicată pe carnetele de legitimare ale jucătorilor de către Departamentul competiții al LPF ulterior sau concomitent datei înregistrării echipei la AMFB (05.03.2010); din ziua înregistrării echipei Rapid III și până în prezent nu există înregistrată la LPF nicio cerere de acordare a vizei anuale formulate de catre SC FC Rapid SA Bucuresti pentru jucătorii Varga și Bălan; Viza anuală aplicată de LPF pe legitimațiile celor 2 jucători pe data de 04.03.2010 nu este valabilă, jucătorii putând evolua doar la echipa înregistrată la AMFB în data de 05.03.2010, respectiv Rapid III, echipa la care sunt legitimați”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul lpf.ro.
FC Timișoara a contestat, la 8 martie, la Comisia de Disciplină a LPF, dreptul de joc la Rapid al fotbaliștilor Dacian Varga și Tiberiu Bălan, în partida directă din cadrul etapei a XX-a a Ligii I. Oficialii grupării timișorene se consideră îndreptățiți să câștige meciul cu 3-0 la masa verde, acuzând nereguli în transferurile și legitimările jucătorilor Varga și Bălan.
Varga și Bălan au fost transferați de FC Rapid de la Sportul Studențesc după încheierea perioadei de transferuri din Liga I, folosindu-se de un articol din regulament care permite legitimarea la o echipă din eșaloanele inferioare. În consecință, conducătorii clubului giuleștean i-au legitimat pe cei doi fotbaliști la Rapid III, echipă înființată și înscrisă cu acest scop în campionatul Ligii a IV-a, organizat de Asociația Municipală de Fotbal București (AMFB).
În baza documentelor de transfer de la AMFB, FC Rapid a obținut de la LPF vizele pe legitimațiile fotbaliștilor care le dă drept de joc în Liga I. Ulterior însă, AMFB a trimis o adresă la LPF prin care susținea că există anumite nereguli în transferurile lui Varga și Bălan, iar în baza acesteia instituția condusă de Dumitru Dragomir a înștiințat FC Rapid că nu îi poate folosi pe jucători în partida cu FC Timișoara, deoarece vizele lor de joc au fost anulate. În ziua meciului (5 martie) însă, AMFB revocă adresa prin care atrăgea atenția asupra neregulilor și înștiințează LPF că transferurile sunt legale și conforme cu regulamentele în vigoare. Având deja legitimațiile de joc ștampilate (n.r. – ștampila atestă dreptul de joc în Liga I al unui jucător), oficialii FC Rapid i-au introdus în teren pe Varga și Bălan, fără a mai solicita o reconfirmare din partea Ligii Profesioniste de Fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER