Antrenorul echipei FC Vaslui, Marius Lăcătuș, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că jocul formației sale a fost caracterizat de lipsă de luciditate în partida, din deplasare, cu Astra Ploiești, încheiată la egalitate, scor 0-0.
„A fost un joc modest în care nu am reușit să ne creăm ocazii clare de gol, iar jocul nostru a fost caracterizat de lipsă de luciditate. Important este că nu am pierdut și sper ca echipa să aibe o altă prestație la jocurile următoare, asta cu condiția să ne recuperăm o parte dintre jucătorii accidentați. Am luat un punct împotriva unei echipe care ne-a pus probleme, iar prestația noastră trebuie să ne dea de gândit prin prisma meciurilor următoare. Cred că jucătorii noștri nu sunt obișnuiți cu ritmicitatea, iar eu nu am de ce să fiu supărat pentru acest rezultat”, a spus Lăcătuș.
Marius Lăcătuș a explicat că una din cauzele rezultatului de la Ploiești este numărul mare de indisponibili. „Nu trebuie să facem o dramă dintr-un rezultat de egalitate, dar nici să dăm apă la moară celor care spun că avem un lot valoros și că Vasluiul e cea mai tare din parcare. Toată lumea știe să ne laude, dar puțini sunt cei care au observat că ne lipsesc șapte jucători care, în tur, au fost titulari. Cred că încearcă să se pună o presiune asupra clubului, dar o echipă mare nu se poate constru de azi pe mâine. În același timp, nu cred că se poate spune că Vasluiul a murit după un egal”, a susținut antrenorul.
Tehnicianul grupării vasluiene a precizat că nu se poate anticipa încă echipa care va obține titlul de campioană în Liga I. „Lupta la vârf e aprigă, nu se poate anticipa ceva sigur în privința echipei care va câștiga titlul. Să nu uităm că noi mergem în paralel și în Cupa României, dar, deocamdată, cel mai important meci pentru noi este cel cu Unirea Urziceni„, a încheiat Lăcătuș.
Formația FC Vaslui a remizat, miercuri, în deplasare, cu echipa Astra Ploiești, scor 0-0, după patru victorii consecutive, într-o partidă contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER