Arman Karamyan a înscris primul său gol pentru Steaua în victoria obținută de roș-albaștrii la Bistrița, scor 2-1, și și-a fixat deja următoarea țintă: un gol cu Rapidul. Titularizat de Stoichiță în etapa, armeanul spune că e decis să marcheze din nou împotriva fostei sale echipe, așa cum a făcut-o și din tricoul Timișoarei. „Golul cu Bistrița este pentru fratele meu, familia mea și pentu Dumnezeu. M-a durut și pe mine când am vazut că fratele meu s-a accidentat și abia aștept să-l văd din nou în teren.
Rapid să nu creadă că a scăpat de mine. Chiar dacă am schimbat echipa, tot voi înscrie în poarta lor și sper că asta mă va ajuta și pentru a mă apropia de suporteri. Dar, până atunci mai este meciul cu Poli Iași pe care trebuie neaparat să-l câștigăm„, a declarat Arman Karamyan pentru CanCan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER