JoJo Dan a trecut cu bine de ultimul test înainte de meciul eliminatoriu pentru titlul mondial. Sâmbătă, în main-aventul Galei „Invincibilii 5”, JoJo l-a învins prin KO în repriza a zecea pe brazilianul Andre Santos do Nascimento.
JoJo n-a avut parte de un meci facil. Campionul WBC Continental Americas la superușoară a dat serios din brațe pentru a se impune în fața unui adversar incomod și rezistent. Dan n-a fost pus niciun moment în dificultate, dar și-a găsit mai greu loviturile devastatoare care l-au propulsat până pe locul 1 la WBC. După zece luni de pauză, nici nu e de mirare. Totuși, diferența de valoare a fost mare între cei doi, iar upercutul de stânga la ficat reușit de JoJo în repriza a zecea a fost bomboana de pe tortul unei gale care a adunat 1.500 de spectatori la sala Rapid. Învingător prin KO, Dan a acumulat 26 de victorii la profesioniști și se pregătește de meciul eliminatoriu, care va avea loc în vară. „Lovitura la ficat este precum golul la vinclu din fotbal. Ambele reușitele sunt la fel de spectaculoase”, a spus JoJo la final.
În aceeași gală, Viorel Simion (pană) l-a învins prin KO în rundul 6 pe Victor Hugo Cardoso (Paraguay). Alte rezultate: Bogdan Dinu (grea) b.p. R. Ziausys (Lituania), Lucian Bot (grea) b.p. P. Dologovs (Lituania), I. Borucha b.p. V. Popovici (grea).
Gala a costat 100.000 de euro Gala „Invincibilii 5” a fost organizată de King Promotion, în colaborare cu Merkur Casino, și a costat 100.000 de euro. Sorin Florea, președintele King Promotion: „Sunt foarte mulțumit de gală. Vrem să ajutăm boxul, vrem să ajutăm sportul. Dacă primarii de sector ne dau teren în concesiune, eu aduc banii să construim săli de sport pentru copii”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER