Imediat după decizia Comisiei de disciplină a LPF, care a hotărât ca Rapidul să piardă la „masa verde” partida cu Timișoara, din cauza faptului că Dacian Varga și Tiberiu Bălan nu aveau drept de joc pentru giuleșteni, mai multe cluburi din Liga 1, printre care și Steaua, au luat apărarea grupării de sub Grant.
Presedintele „roș-albaștrilor”, Valeriu Argăseală, a dezvăluit motivul pentru care clubul din Ghencea dorește să se implice în conflictul dintre Rapid și FC Timișoara.
„Noi suntem direct interesați de cele trei puncte din partida Rapid – Timișoara, pentru că punctele care pleacă de la o echipă la alta, altfel decat pe teren, afectează integritatea competiției, iar în regulament este stipulat că trebuie să se respecte acest lucru. Trei puncte pot să fie determinante în stabilirea campioanei, sau a unei echipe participante în cupele europene, sau o retrogradare, depinde unde este plasată echipa care obține punctele. Cum am spus, problema este legată de păstrarea integrității competiției”, a declarat Valeriu Argăseală pentru Sport Total FM.
Acum două sezoane, un scandalul monstru a fost creat de cazul „Bricheta”, când Rapid a pierdut cu 3-0 la masa verde un meci aproape câștigat pe teren, din cauza unei brichete aruncate din tribuna Giuleștiului de un suporter.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER