Selecționerul echipei naționale de tineret, Emil Săndoi, a declarat, marți, că formația FC Vaslui este favorită în meciul de pe teren propriu cu Universitatea Craiova din cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I, transmite informează MEDIAFAX.
„Jocul de la Vaslui este deschis oricărui rezultat. Nici echipele din fruntea clasamentului n-au demonstrat că au constanță în rezultate pozitive. FC Vaslui, adversara Craiovei, a terminat la egalitate, 1-1, acasă, meciul cu Unirea Urziceni. Nu pot oferi un pronostic sau scor. Craiova merge la Vaslui după o victorie în fața Astrei, una și de moral, are jucători tineri în componență, dornici de afirmare. Dacă totuși ar fi să indic o echipă favorită în procente, aș zice că gazdele, FC Vaslui, ar avea 60-65 la sută. Asta nu înseamnă că luni, pe terenul de joc de la Vaslui, nu pot fi răsturnate calculele hârtiei„, a spus fostul antrenor al celor două echipe.
Săndoi a declarat că în momentul de față Universitatea Craiova este echipa cu cei mai mulți jucători tineri în lot din Liga I. „Am selecționat de la Universitatea jucători deja cunoscuți și pe care i-am avut la aproape toate acțiunile echipei naționale de tineret – Silviu Lung Jr., Bărboianu, V. Găman, Gângioveanu, M. Costea, plus Barbu și Firțulescu la unele acțiuni. În afară de aceștia, la Craiova au apărut și alți jucători tineri, pe care eu îi cunoșteam, îi monitorizam. Mă așteptam ca aceștia să debuteze în prima echipă a Universității: Buleică, Crăciun, Ologu, Bușu. Toți sunt jucători talentați, de perspectivă. Cred că în momentul acesta Universitatea Craiova are cei mai mulți tineri din campionatul nostru. E o politică bună a clubului„, a spus Săndoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER