Petre Grigoraș este dezamăgit de faptul că elevii săi nu au reușit să plece cu niciun punct din Ghencea, în ciuda faptului că au condus la pauză cu 1-0.
Tehnicianul Iașiului spune că Steaua nu și-a creat nicio situație clară de gol în prima parte, lucru care l-a făcut să spere chiar și la victorie.
„Legat de meciul cu Steaua, normal că atunci când dai gol foarte repede și adversarul nu își creează nicio situație la poartă, firește că te gândeai la punct sau la puncte. Din păcate, odată cu ieșirea lui Costache, care s-a accidentat și poate se impunea și un cartonas rosu, sistemul defensiv s-a dat puțin peste cap și au apărut inexactitățile. S-a ajuns prea usor la careu, nu putem să îi punem lui Salif Nogo toată vina golului, pentru că atacantul Stelei a ajuns cu o fracțiune de secundă înaintea fundașului nostru. Chiar la 1-1, dacă Miclea dădea gol la faza când a scăpat singur cu portarul, nu știu dacă se mai ajungea la faza cu Kapetanos, cand am primit gol”, a declarat Petre Grigoras, la Sport Total FM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER