Adversarul de sâmbătă al pugilistului Lucian Bute, columbianul Edison Miranda, a spus, la conferința de presă premergătoare luptei pentru titlul mondial la categoria supermijlocie (versiunea IBF), că nu poate vorbi urât despre sportivul român care a câștigat respectul său, informează fightnews.com.
„Lumea întreabă de ce nu am spus nimic rău despre Lucian Bute. Eu respect luptătorii care merită acest lucru, iar Lucian Bute și-a câștigat acest respect”, a spus Miranda.
La rândul său, Lucian Bute, care dădea până acum declarații în limbile română sau fanceză, a vorbit, în premieră, în limba engleză, la o conferință de presă, arătându-se bucuros de colaborarea cu postul de televiziune HBO, care va transmite lupta de sâmbătă: „Sunt foarte fericit că HBO este aici. M-am antrenat foarte serios pentru această luptă și sper că HBO va rămâne lângă mine și mai departe”.
Bute este foarte bine văzut de șefii HBO Sports, directorul canalului respectiv, Luis Barragan, comparându-l pe român cu alți boxeri de valoare asemănătoare, precum Chad Dawson, Kelly Pavlik sau Paul Williams. „Aveam ceva dubii în legătură cu valoarea lui Bute, dar când l-am văzut în lupta cu Andrade, dubiile mele s-au risipit”, a spus Barragan, citat de rds.ca.
Bute a avut în program două ședințe de pregătire zilnic, în care a efectuat și exerciții deosebite, cum ar fi, de exemplu, lovirea cu barosul a unui cauciuc pentru roata de tractor. „Este printre cei mai puternici băieți cu care am lucrat”, a spus antrenorul românului, canadianul Stephan Larouche, citat de montrealgazette.com, site care apreciază că Bute este o mașină de antrenament, un sportiv despre care cei din jurul său afirmă că este concentrat, motivat și puternic din punct de vedere fizic.
Preparatorul fizic al clubului Interbox (la care este legitimat Lucian Bute), Andre Kulesza, are numai cuvinte de laudă la adresa românului: „Calitățile fizice și mentale ale lui Bute sunt excepționale. Acestea se transpun într-un regim de antrenament foarte disciplinat, alături de o abordare strategică potrivită fiecărei lupte. Coordonarea sa este excepțională”, a explicat Kulesza, citat de montrealgazette.com.
Kulesza estimează șase-șapte procente de grăsime în corpul lui Lucian Bute, cifre normale pentru un sportiv de elită bine pregătit. Dar ceea ce îl impresionează pe preparatorul fizic este performanța sistemului cardiac al pugilistului român. Pulsul lui Bute scade de la 210 bătăi per minut la 120-130, în doar un minut după 12 reprize de box. „Asta îl ajută să gândească așa cum trebuie. Când inima îți bate foarte puternic, este greu să gândești limpede. Concentrarea sa este exemplară. Bute are dorință, are motivație, pe măsură ce câștigă, devine mult mai concentrat și mai dedicat. Bute e unic”, a mai spus Kulesza.
Lucian Bute este lăudat și de antrenorul adversarului său de sâmbătă, Joe Goossen, care presupune că, în eventualitatea unei lupte strânse, ar putea conta și avantajul terenului propriu pentru românul adoptat de Montreal: „Bute este un luptător extraordinar. Miranda trebuie să fie clar mai bun decât el, pentru a putea câștiga. Vor fi reprize în care nu se va putea stabili un câștigător evident. Bute va boxa pe teren propriu, înțeleg că judecătorii ar putea fi ușor de partea gazdelor”.
Conform lui Goossens, Miranda s-a pregătit trei luni pentru duelul cu Bute, antrenându-se șase zile pe săptămână. A avut șase parteneri de antrenament, cu care a boxat 300 de reprize.
Lucian Bute (25 de victorii și nicio înfrângere) își va apăra pentru a cincea oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în fața pugilistului columbian Edison „Pantera” Miranda, într-o gală programată sâmbătă, la Centre Bell din Montreal (Canada). Meciul românului este programat să înceapă la ora locală 22.00 (duminică, ora 5.00 în România).
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER