Dinamo s-a întâlnit cu fanii imediat după înfrângerea din Cupa României. Chiar dacă nu erau cei mai fericiți după rezultatul de ieri, fanii au venit în număr mare la o sesiune de autografe la sediul unui sponsor al echipei, la filiala din Cluj Napoca. La întâlnirea cu suporterii au fost prezenți Marius Niculae, Gabriel Torje, Cristian Munteanu precum și antrenorul secund Ionel Ganea.
Dinamoviștii au răspuns cu amabilitate tuturor fanilor, semnând autografe și fotografiindu-se cu suporterii. Atacantul formației Dinamo București, Marius Niculae, a declarat joi, că nu și-a luat gândul de la titlu, în ciuda distanței de opt puncte față de liderul CFR Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Mai sunt șapte etape, se pot întâmpla multe. Mai avem șanse la titlu, sperăm până în ultimul moment. Nu cred că meritam să pierdem aseară (miercuri seara – n.red), am avut foarte multe ocazii de a înscrie, plus că am evoluat o repriză întreagă în superioritate numerică. Trebuie să trecem peste situația asta și să câștigăm la Bistrița”, a spus Niculae.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER