Criticat pentru jocul de proastă calitate al lui Poli, tehnicianul grupării de pe Bega a căutat fel și fel de soluții, schimbând primul „11” de la etapă la etapă.
Singura excepție în care a aliniat aceeași formulă de start o reprezintă etapele 20 și 21, când bănățenii au jucat cu Rapid și cu Unirea Urziceni, meciuri din care au obținut un singur punct pe teren.
Astfel, dacă au fost situații precum accidentări sau suspendări care au provocat înlocuiri în prima echipă, au fost și situații în care unii jucători au fost rotiți în schema echipei. Taborda, Pantilimon, Chițu, Chiacu, Kozak, Bonfim, sau Contra au apărut și au dispărut în prima formulă, iar jucători precum Luchin, Magera, Parks sau Goga au fost rotiți pe mai multe posturi.
În total, Sabău a folosit în primele zece etape ale returului 23 de fotbaliști ca titulari, la care se mai adaugă câțiva jucători introduși numai pe parcursul jocului, precum Claudiu Ionescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER