Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu și soția sa Consuelo au fost implicați într-un incident, în dimineața zile de joi spre vineri, în timp ce se întoarceau acasă după o noapte petrecută la „Cavalli Club” din Florența, alături de doi prieteni, informează presa italiană.
Potrivit ediției online a ziarului La Repubblica, Consuelo și Mutu au petrecut joi noapte alături de doi amici, bijutierul libanez Gruosi Fawaz și omul de afaceri Buti Tommaso, iar în jurul orei 2.00 au părăsit localul din Florența și se îndreptau către mașinile ce erau parcate în Piazza del Carmine, moment în care au fost abordați de doi necunoscuți care i-au făcut avansuri soției atacantului român.
„Noapte de uitat pentru Adrian Mutu si soția sa Consuelo. Atacantul Fiorentinei a fost la Cavalli Club din Florența cu soția sa și doi prieteni, bijutierul libanez Gruosi Fawaz și omul de afaceri Buti Tommaso. În timp ce mergeau spre mașinile lor parcate în Piazza del Carmine, doi străini au abordat-o pe soția lui Mutu, făcându-i avansuri. În acest moment, ar fi intervenit Mutu, Buti și Gruosi, pentru a-i îndepărat pe cei doi necunoscuți, dar aceștia l-au lovit cu palma pe Buti și cu pumnul pe Gruosi”, notează sursa citată.
Ziarul La Nazione a notat, în ediția sa online, că persoana care a anunțat poliția a fost Buti Tommaso, în vreme Gruosi Fawaz a trebuit să meargă la spitalul Careggi din Florența pentru a primi îngrijiri medicale. Cei doi atacatori au reușit să scape de poliție, iar identitatea lor rămâne necunoscută, notează cotidianul italian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER