Real este gata să pună la bătaie 150 de milioane de lire pentru a-și asigura serviciile lui Rooney: 90 de milioane ar fi suma de transfer și 60 de milioane salariul atacantului pe 5 ani – aproximativ 250,000 de lire pe săptămână.
Manchester United a dezmințit imediat că ar putea să se despartă de cel mai bun jucător al său, care a marcat 34 de goluri în toate competițiile până acum, dar așa procedase și în cazul lui Ronaldo, care în cele din urmă a ajuns pe Bernabeu.
Mirajul banilor de pe Bernabeu ar putea să îi ia mințile vârfului de 24 de ani, având în vedere că la momentul actual el câștigă aproximativ 4,5 milioane de lire pe sezon. În aceste condiții, pentru a-i oferi liniștea de care are nevoie din punct de vedere financiar (dacă se mai pune problema de așa ceva la altfel de sume), „diavolii” au decis să îi dubleze salariul lui Wayne, anunță News of the World.
Astfel, vârful de 24 de karate, va deveni cel mai bine plătit jucător din Anglia. În prezent, City oferă cele mai mari salarii (ca vârf, pentru că la total Chelsea conduce detașat), Adebayor și Tevez fiind recompensați cu 8,5, respectiv 8 milioane de lire.
În cazul în care mutarea pe Bernabeu se va concretiza, Rooney ar fi cel de-al treilea mare jucător din istoria recentă, care părăsește Old Trafford pentru capitala Spaniei, după Beckham și Ronaldo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER