Steaua a jucat o partidă extrem de importantă în compania Rapidului, atât prin prisma situației din clasament cât și prin prisma rivalității istorice dintre cele două formații.
Chiar dacă stadionul Giulești a găzduit un derby de tradiție al fotbalului românesc, atmosfera a avut de suferit din pricina faptului că suporterii steliști nu au fost prezenți la meciul cu Rapid.
Oficialii giuleșteni au rezervat susținătorilor Stelei un număr total de 406 de bilete, însă ulterior numărul acestora a fost redus la 150. Din pricina acestei decizii fanii formației „roș-albastre” au luat decizia de a nu se prezenta pentru a-și susține echipa în meciul contra Rapidului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER