Lucian Bute (30 de ani) și-a apărat cu succes, pentru a cincea oară, centura de campion mondial IBF la supermijlocie. Vedeta clubului Interbox l-a învins pe columbianul Edison Miranda (29 de ani) prin KO în repriza a treia, într-o gală desfășurată la Montreal, și a ajuns la 26 de victorii (21 de KO) la profesioniști.
„Go Bute, Go Habs!”. 13.682 de spectatori au venit sâmbătă noapte la Centre Bell pentru Lucian Bute, dar au stat cu telefonul la ureche sau cu ochii pe monitoare pentru a afla vești de la meciul de hochei dintre Washington Capitals și Montreal Canadiens, din play-offul NHL. Cu ochii la ring, fanii oftau sau se bucurau în ritmul golurilor date pe gheață. „Numai de nu s-ar intra în prelungiri la Washington, că atunci s-ar suprapune hocheiul cu meciul lui Bute. Nu e bine ca fanii să-și împartă preferințele”, suspina unul dintre organizatori.
Ca un făcut, s-a intrat în „overtime”, iar tribunele de la Centre Bell au devenit golașe cu doar 20 de minute înainte de meciul lui Lucian. Jumătate dintre cei prezenți au fugit la monitoarele din hol, pentru a vedea ce se întâmplă cu „Habs” (denumire dată celor de la Montreal Canadiens), însă au revenit rapid la locurile lor: Capitals a ucis meciul cu un gol de aur (6-5). Lucian Bute devenea astfel speranța de victorie a unui întreg oraș. Iar românul adoptat de Montreal nu a dezamăgit nici de data aceasta. A vrut să-l lovească pe la spate
Întâmpinat de o sală explozivă, Lucian a intrat destul de tare în meciul cu Miranda. Toți se așteptau ca sud-americanul să fie cel care atacă, însă a făcut-o Lucian. Prima repriză a fost una de tatonare, iar cel mai interesant moment al ei s-a consumat pe final, când Miranda nu a auzit gongul și l-a urmărit pe Lucian până aproape de colț, aproape să-l lovească pe la spate. Arbitrul a intervenit, iar Lucian a reacționat, gesticulând mirat spre columbian, de parcă ar fi vrut să-l întrebe: „Ce vrei, băiete!?”.
Miranda a bravat, Bute l-a pedepsit
În repriza secundă s-a trecut la lucruri serioase. Miranda a reușit să-l atingă de două-trei ori pe Lucian, fără să-l pună în pericol pe român, iar Bute a căutat loviturile la ficat, dublate de directe de stânga la figură. Rundul următor a fost și ultimul. Miranda primește o lovitură în stomac, dar bravează. Se bate cu pumnul în piept, pentru a-și dovedi rezistența, și-l invită pe campion să lovească din nou acolo. Bute nu mușcă momeala și ridică lovitura: directă în figură. Descumpănit, Miranda se aruncă peste român, dar este așteptat cu un upercut de stânga devastator în bărbie. Columbianul cade în față, încearcă să se agațe de adversar, dar Lucian îl evită ca la coridă. Edison e groggy, se ridică târziu, clătinându-se ca un om beat și este oprit de arbitru: minutul 1:22 din repriza a treia. „I-am spus că atunci când reușești o astfel de lovitură, iar adversarul cade, este ca un orgasm. Atât este de plăcută!”, a declarat antrenorul lui Lucian, Stephane Larouche. Cei 13.682 de spectatori prezenți la Centre Bell, extaziați de lovitura lui Bute, pot depune mărturie că așa este!
21 de KO-uri a reușit Lucian Bute la profesionism
26 de victorii din tot atâtea meciuri la profesionism deține pugilistul
30 de ani e vârsta campionului român
Premieră Lucian Bute (dreapta) a reușit pentru prima dată un KO prin upercut în bărbie. El obișnuia să‑și demoleze adversarii cu lovituri în ficat
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER