„Facem eventul”**

  • Publicat:
  • Actualizat:

Clujul vrea să sărbătorească peste șase săptămâni, la Iași, al
doilea event din istorie după cel din 2008. CFR are 15 succese
consecutive în Cupă, acum patru ani Poli fiind ultima echipă care a
deraiat Clujul din drumul spre trofeu.

CFR anunță cu șase săptămâni înainte de finalul sezonului că
eventul revine în Gruia. „Ne batem la titlu cu mai multe
echipe, iar finala Cupei e cu Vaslui, un adversar extrem de tare.
Nu contează, noi chiar credem că putem cuceri eventul. Suntem
foarte aproape!”,
anunță vedeta Kone înainte de războiul
cu bănățenii, echipă pe care CFR-ul o învingea în finala Cupei din
13 iunie 2009 cu 3-0, ivorianul fiind unul dintre cei trei
marcatori, alături de Culio și Peralta.

Duelul cu Sabău & Co e unul special pentru cel mai în vogă
mijlocaș de la Cluj, Gabi Mureșan, jucător descoperit de „Moțul”
acum șase ani pe tăpșanele din Divizia C, la Mobila Sovata.

Mureșan
vrea să-l bată pe Sabău

„Am lucrat trei ani cu Sabău și îl respect foarte mult,
mai ales pentru ce a făcut pentru mine. Nu am ce face însă acum, nu
joc pe amintiri. CFR trebuie să bată la Timișoara, egalul nu este
bun!”,
anunță „Papa” de la Cluj, care poate semna sentința
„Moțului” dacă bate în Banat.

Sabău nu e singurul adversar special pentru Mureșan, fundașul
stânga Laszlo Sepsi fiind unul dintre cei mai apropiați prieteni ai
celui mai bun recuperator din campio­natul românesc. „Nu am
vorbit cu el de vreo două săptămâni, tocmai pentru că venea meciul
nostru. Am preferat să evit orice discuție, deși el mi-e bun
prieten. La joc însă nu mai țin cont de asta, îmi văd doar de
echipa mea”,
completează Mureșan, coleg cu Sepsi la Gaz
Metan Mediaș și la Gloria Bistrița, tocmai sub cârma lui
Sabău.â

„Șansele sunt
egale”

Lucian Sânmărtean și-a trecut în cont prima reușită în tricoul
Vasluiului în victoria categorică în fața Brașovului din semifinala
Cupei României (4-1) și spune că șansele la victoria finală sunt
împărțite în mod egal între SC Vaslui și CFR. „Clujul e una
dintre cele mai bune echipe din România și nu cred că avem noi o
șansă în plus pentru că finala se va disputa la Iași. Nu pot să
spun că aș fi vrut mai degrabă să jucăm cu Dinamo, pentru că e o
formație la fel de puternică precum CFR‑ul. Oricum, eu zic că, la
ora actuală, șansele sunt 50-50”
, e de părere
Sânmărtean.

15 partide fără
eșec a adunat CFR Cluj în Cupa României din 8 noiembrie 2006

16 jocuri fără
gol primit a bifat echipa clujeană în acest sezon competițional

15 mii de euro e
prima de câștigare a Cupei României pentru CFR Cluj și pentru SC
Vaslui

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic,…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×