Steaua a fost surclasată de Rapid în derby-ul de-aseară, iar echipa din Ghencea atinge noi culmi ale mediocrității, nereușind vreo victorie în duelurile cu rivalele. Una din explicațiile eșecului poate fi politica clubului din Ghencea, iar ultimele informații care parvin dinspre Steaua nu fac cinste actualei conduceri a clubului.
Astfel, un fost junior al echipei Steaua, Alexandru Neagoe, poveștește umilințele la care a fost supus de actualul președinte, Valeriu Argăseală. Neagoe susține că Argăseală i-a cerut șpagă 1.500 de euro pentru a-i putea da dezlegarea, după ce echipa de tineret a Stelei se desființase. De asemenea, acesta povestește condițiie oribile în care își desfășurau juniorii activitatea în Ghencea.
„Nimeni de la Steaua nu ne-a platit vreodata un cantonament si nu ni s-a dat vreodata un rand de echipament. Eram colegi de generatie cu Andrei Stanga, fiul lui Vasile Stanga, fost mare handbalist al Stelei. El ne-a platit cateva cantonamente, in rest noi veneam cu bani de acasa. Toata lumea credea ca la noi sunt foarte multi bani, dar jucam cu ghetele rupte, doar pentru onoarea de a imbraca tricoul Stelei„, a declarat Neagoe pentru cancan.
„La terminarea junioratului, am mers sa-mi iau actele pentru a pleca la alta echipa. Am fost prima data la Leo Strizu, care mi-a spus direct ca trebuie sa dau 1.500 de euro pentru a primi cele trei foi de care aveam nevoie. Am fost apoi cu mama mea la hotelul Marriott, unde era atunci sediul Stelei. Ne-am intalnit cu Valeriu Argaseala, care ne-a zis ca toti cei 60 de copii de la cele doua grupe pentru care am jucat trebuie sa dam acesti bani. Zicea ca e indemnizatie de efort, desi, repet, ei nu dadusera niciun ban pentru a ne forma. Era spaga, nici nu primeam acte ca am fi dat acei bani. Mama i-a spus: „Nu va mai satura Dumnezeu de bani, vreti si de la niste copii”. Ne-a dat afara cu bodyguarzii”, a spus acesta.
Vorbele fostului stelist au fost confirmate de un alt fost junior din Ghencea, Andrei Dragomirescu, care a declarat că i s-a cerut aceeași sumă, dar că până la urmă oficialii s-au mulțumit cu „doar” 500 de euro!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER