Napoli, dat afară** de la Astra

Redactor:
Marian Dima
Napoli, dat afară** de la Astra
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea clubului de fotbal Astra Ploiești a decis, ieri, să-i
rezilieze contractul antrenorului italian Nicolo Napoli. Măsura are
la bază faptul că Napoli a plecat în Italia pentru a-și rezolva
unele probleme personale, neglijând pregătirea echipei pentru
meciul din etapa viitoare, cu Ceahlăul Piatra Neamț. Mai mult decât
atât, Napoli s-ar fi întors în România joi, adică la o zi după ce
echipa ploieșteană va pleca spre locul de disputare a meciului,
situație de neacceptat pentru staff-ul administrativ al Astrei.

Napoli a fost plecat în Italia, tot cu treburi personale, și
săptămâna trecută , dând astfel senzația că este mai preocupat de
alte lucruri decât de antrenarea fotbaliștilor Astrei.

Până la numirea unu alt antrenor, de pregătirea echipei
ploieștene se va ocupa, deocamdată, directorul executiv al
formației din cartierul 9 Mai, Costel Lazăr.

Articol scris de Marian DIMA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Primar din județul Cluj acuzat că fura motorina Primăriei, plasat sub control judiciar
Primar din județul Cluj acuzat că fura motorina Primăriei, plasat sub control judiciar
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20…
Moartea lui Boupendza naște un scandal imens în China: „Inuman! Ne facem de rușine în fața lumii”
Moartea lui Boupendza naște un scandal imens în China: „Inuman! Ne facem de rușine în fața lumii”
Decizie de neînţeles a chinezilor după decesul lui Aaron Boupendza
Decizie de neînţeles a chinezilor după decesul lui Aaron Boupendza
Un jurnalist chinez acuză după decesul lui Boupendza!
Un jurnalist chinez acuză după decesul lui Boupendza! "Ştiau şi nu au dorit să joace". Ce s-a transmis despre scenariul…
Boala incurabilă de care suferă una dintre cele mai sexy femei din lume! Cum i-a modificat corpul
Boala incurabilă de care suferă una dintre cele mai sexy femei din lume! Cum i-a modificat corpul
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Este OFICIAL! Un mare mister al Cosmosului, REZOLVAT
Este OFICIAL! Un mare mister al Cosmosului, REZOLVAT
Suma primită de Ilie Năstase de la statul român, pe lângă pensie. Cu cât este răsplătit fostul sportiv
Suma primită de Ilie Năstase de la statul român, pe lângă pensie. Cu cât este răsplătit fostul sportiv
Cele mai hot vedete din România nu s-au sfiit să arate ce au sub bluză! Antonia, Loredana sau Tania Budi, sus bluziţa şi…
Cele mai hot vedete din România nu s-au sfiit să arate ce au sub bluză! Antonia, Loredana sau Tania Budi,…
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Paște 2025: Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu e bine să faci pe 17 aprilie
Paște 2025: Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu e bine să faci pe 17 aprilie
×