Lotul Barcelonei a ajuns ieri la Milano cu autocarul. Catalanii joacă azi, cu Inter, turul semifinalei Ligii Campionilor.
Erupția vulcanului Eyjafjallajokull din Islanda a produs un haos de nedescris în întreaga Europă. Traficul aerian a fost paralizat în mai multe țări, ca urmare a norului de cenușă care a afectat continentul și care face imposibilă orice călătorie cu avionul. În aceste condiții, FC Barcelona se aștepta din partea UEFA la decizia de a amâna desfășurarea primei semifinale a Ligii Campionilor. Însă forul european, presat și de faptul că la ușă bate Mondialul african, a dat undă verde disputării partidei la data stabilită, ceea ce i-a obligat pe catalani la un voiaj unic în istoria modernă a clubului.
Delegația blaugrana a plecat duminică seara din capitala Catalunyei înspre cea a Lombardiei la bordul modernului său autocar. Au fost străbătuți 1.000 de kilometri, cu escală de noapte în Franța, la Cannes. Spaniolii au ajuns la Milano ieri, în jurul prânzului, dar cei mai iritați de situația creată nu par a fi jucătorii, care au luat această deplasare ca pe ceva pitoresc și au făcut multe poze pe drum, ci oficialii, care nu s-au sfiit să critice UEFA. „Să te duci la un meci de semifinala Ligii cu autocarul este ca și când ne-am întoarce mult în trecut. Jucătorii pot fi afectați de drumul lung”, a spus Txiki Begiristain, secretarul tehnic al Barcelonei.
Borcea și Lucescu nu se pot întoarce Norul buclucaș a dat peste cap programul competițiilor sportive în multe puncte de pe mapamond. Norvegienii au avut o serie de jocuri amânate în primele două ligi, iar personalități din lumea fotbalului românesc sunt încă „sechestrate” departe de țară. În această situație se află directorul executiv al clubului Dinamo, Cristi Borcea, aflat în SUA, la Miami, dar și selecționerul Răzvan Lucescu, rămas la Milano de câteva zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER