Mario Balotelli creează probleme și după o victorie de răsunet, așa cum a fost cea de aseară; Inter s-a impus fără drept de apel în fața Barcelonei lui Guardiola, scor 3-1, și e cu un picior în finală, dar Mourinho îl critică pe jucătorul de culoare pentru atitudinea avută.
„Mario și-a pierdut capul și a stricat petrecerea echipei„, a spus Mou, după meci. Ce s-a întâmplat exact? Balotelli, care a intrat pe teren în locul lui Diego Milito, a plecat la vestiare după ce și-a dat jos tricoul și l-a aruncat pe teren. De când a intrat în teren, atacantul a fost permanent fluierat de ultrașii nerazzurri, aceștia neuitând declarațiile de dragoste pentru Milan. Acest lucru l-a nemulțumit peste măsură pe tânărul de 19 ani , care a răbufnit la final. Conform presei italiene, mai mulți suporteri au încercat să-l împiedice pe Balotelli să plece cu mașina de la stadion, semn că o despărțire este iminentă.
Dejan Stankovic a încercat să calmeze spiritele luând tricoul aruncat de Balotelli, însă camerele de televiziune l-au surprins pe atacant fugind spre vestiare și nelăsând pe nimeni să se apropie de el; căpitanul Javier Zanetti a afirmat, la rândul său, că Balotelli era „puțin nervos”.
„Sunt dezamăgit de Balotelli. Vreau ca fanii să fie alături de toți jucătorii. Însă îi înțeleg, pentru că au văzut același lucru ca și mine. Echipa a dat totul, Milito și Pandev au ieșit cu crampe, Chivu și Stankovici, care au intrat în joc, au dat totul pe teren. Și apoi l-au văzut pe Mario….Toți și-au dat viața pe teren…iar un altul putea face mai mult ca să ajute echipa. Acum, va juca sâmbătă și sper că ne va arăta că este alături de noi, ne va arăta că a învățat azi. Jucătorii au ieșit «morți» de pe teren, chiar și eu, care nu am jucat. Însă nu și el…„, a punctat „The Special One”
În schimb, atacantul echipei FC Barcelona, Zlatan Ibrahimovici, a declarat că nu l-a văzut pe Balotelli aruncând tricoul, însă a văzut când acesta a fost agresat de Marco Materazzi: „În loc să se bucure de victoria Interului, Materazzi a fugit după Mario la vestiare și l-a agresat așa cum nu am văzut vreodată în cariera mea„.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA REACȚIA LUI BALOTELLI
Mourinho: „Șansele sunt 50-50” Tehnicianul portughez este extrem de cumpătat în declarații, știind că „extratereștrii” au forța să răstoarne rezultatul de pe Giuseppe Meazza.
Chiar dacă toți specialiștii sunt de acord că, în măsura în care Mourinho vine să se apere, este greu să îl învingi la două goluri diferență, antrenorul lusitan e prevăzător și vrea să își țină jucătorii conectați.
„În retur se poate întâmpla orice. Putem câștiga. Putem pierde, dar ne putem califica. Și putem pierde dar să fim eliminați. Luni am spus că șansele sunt 50-50. Astăzi (n.r. – marți) șansele sunt tot 50-50, nu 51-49. Meciul făcut de noi a fost aproape perfect. Era perfect dacă nu primeam gol. Acum dacă mergem la Madrid în finală, voi fi mulțumit. Dacă nu, voi fi dezamăgit, dar vom ieși cu capul sus. Inter avea probleme să joace în Liga Campionilor, nu trecea de optimi, se temea să joace. Astăzi am câștigat meritat în fața celei mai bune echipe din lume. Dacă Inter nu câștigă Liga Campionilor în acest an, o va face într-un an sau doi. Acum este o mare echipă de Liga Campionilor. Sunt mândru de jucătorii mei, au schimbat deja istoria Interului„, a afirmat Mourinho.
sursa foto: gazzetta.it
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER