Președintele Comisiei de Disciplină a LPF, Ion Neagu a declarat că finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a mai primit o suspendare de 12 luni și o amendă de 300.000 de lei, pe lângă cea de 6 luni și 150.000 de lei de săptămâna precedentă.
„Gigi Becali a fost sancționat cu 12 luni de suspendare și 300.000 de lei penalitate financiară pentru jigniri repetate la adresa conducerii LPF și a membrilor Comisiei din cadrul Ligii”, a spus Ion Neagu pentru Mediafax
Liga Profesionistă de Fotbal s-a sesizat din oficiu privind declarațiile lui Gigi Becali la adresa conducerii LPF și a membrilor Comisiilor din cadrul LPF.
Ion Neagu a precizat că Gigi Becali are la dispoziție două zile pentru a face recurs la decizia Comisiei de Disciplină după ce i se va comunica decizia.
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a mai fost suspendat, săptămâna trecută, de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) pe o perioadă de șase luni și a primit o amendă în valoare de 150.000 de lei, pentru declarații jignitoare la adresa managerului general al FC Dinamo, Florin Prunea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER