Oltchim atacă finala Champions League cu Viborg cu tot ce are mai bun la dispoziție. Dacă își propune, Vâlcea poate alcătui trei echipe de același nivel! Valentina Ardean și Tereza Pâslaru sunt marile come-back-uri din tabăra lui Radu Voina înaintea finalei din luna mai cu campioana Danemarcei. Prima își va face reintrarea azi, în partida de campionat cu CSM Cetate Deva (ora 18:00, în direct pe Digi Sport Plus). „Alice” este refăcută după o intervenție chirurgicală la ligamentul încrucișat, ce a ținut-o departe de teren mai bine de cinci luni și jumătate, și este gata de luptă. Radu Voina va avea un mare plus și la nivelul porții. „Eroina” naționalei României din semifinala CM din 2005 cu Ungaria, Tereza Pâslaru, este aptă, la rândul ei. După ce a devenit mamă, portarul Oltchimului și-a reluat treptat pregătirile, iar acum este gata de joc. Pâslaru s-a deplasat ieri la București pentru a obține avizul medical, iar până miercuri n-ar fi exclus să o revedem la un meci de campionat. „Tereza și-a revenit foarte bine și pot spune că este deja la același nivel ca înainte de a întrerupe activitatea”, ne-a precizat Petre Berbecaru, vicepreședinte CS Oltchim.
Singura echipă cu două garnituri din CL Cum și Ramona Maier va putea juca în „meciul secolului” cu Viborg, Oltchim va avea la dispoziție 21 de handbaliste. „Suntem singura echipă din Champions League cu două garnituri foarte valoroase, de același nivel. Dacă ne punem mintea, am putea face trei echipe. În România, cu siguranță am ocupa locurile 1, 2 și 3, iar celelalte formații ar urma să se bată pentru locul 4”, a declarat Ioan Gavrilescu, președintele CS Oltchim.
„Nu mai știm cine sunt titulare!” Șeful celei mai titrate echipe de handbal din România a susținut că, în prezent, la Vâlcea, e greu de spus că o jucătoare este titulară: „Dacă se accidentează una-două handbaliste, nici nu se simte. Și la semifinala cu Györ aproape că nu s-a simțit lipsa lui Ardean sau Maier. La cum au jucat Pușcașu și Nechita, nici nu mai știi cine sunt titulare. Faptul că avem o echipă cu foarte multe soluții este un mare avantaj pentru Oltchim într-un meci de mare travaliu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER