Dumitru Dragomir a anunțat, în urmă cu doar câteva zile, că intenționează să renunțe la șefia LPF, scârbit de mocirla și de scandalurile din fotbalul românesc. În cazul în care chiar ar dori să se retragă, Mitică a găsit și succesorul perfect: Meme Stoic, oficialul Unirii.
Principalul atu al managerului general al ialomițenilor este coloana vertebrală, el reușind tot timpul să iasă cu fruntea sus din disputele în care a intrat.
„Cred că omul cel mai potrivit pentru a prelua șefia LPF după plecarea mea e Mihai Stoica. Este un băiat deștept și uns cu toate alifiile. Aici trebuie să fie un om căruia să nu-i tremure chiloții dacă țipă la el Becali sau nu știu mai cine„, a explicat Dragomir în Cancan.
Meme nu este, însă, singurul conducător de club nominalizat de Mitică, Marius Stan sau Chivorchian fiind, în opinia diriguitorului Ligii, variante la fel de plauzibile.
„Mai sunt oameni de valoare în fotbalul românesc, Marius Stan, de la Oțelul Galați, Gheorghe Chivorchian, de la Timișoara, oameni cu experiența și pe care nu poți să-i manevrezi„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER