Andrea Mandorlini spune că victoria cu Alba Iulia e mai importantă decât pare la prima vedere și că golul marcat în minutele de final de Cristi Bud poate fi văzut ca o compensație după meciul cu FC Timișoara, când Dan Alexa a reușit egalarea în al optulea minut din prelungiri. Tehnicianul italian consideră că lupta pentru titlu nu e încă încheiată și le transmite jucătorilor săi să rămână concentrați pentru finalul de sezon. „Am crezut până la final că vom câștiga și așa s-a întâmplat. Îl felicit pe Bud pentru reușitele sale. Mă bucur pentru el și a demonstrat că are valoare. Nu am cum să le reproșez ceva elevilor mei pentru acel autogol. A fost o greșeală și am avut și mult ghinion.
Jucătorii mei și-au făcut treaba și oarecum s-a întors ghinionul din meciul cu Timișoara. Nu suntem încă campioni. Trebuie să vedem ce vor face și celellate echipe și mai avem meciuri importante de jucat, cum ar fi cel cu FC Vaslui. Până la final nimic nu e sigur.
Am riscat azi să nu câștigăm cele trei puncte, dar e important că am reușit să o facem totuși. Campionatul se câștigă cu echipe mici”, a declarat Mandorlini la finalul partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER