Dacă erai suporter al Științei și te uitai pe foaia de joc, te apuca amețeala. La olteni era în teren și pe bancă „invazie” de copii, în timp ce oaspeții și-au permis să lase pe bancă oameni care au marcat în Liga Campionilor.
Singurii care au părut că nu le pasă au fost puștii Craiovei, care au început jocul cu entuziasm. Nu a durat mult însă, pentru că la prima fază de poartă, campionii au deschis scorul. Maftei a centrat, iar Bilașco, singur în careu, a punctat cu capul. Era minutul 8 și totul părea pierdut pentru olteni. Și totuși, șase minute mai târziu, Firțulescu a avut în vârful bocancului șansa să întoarcă jocul. Pițurcă a pătruns excelent și i-a pasat micuțului mijlocaș, care și-a așezat îndelung mingea la 12 metri, dar a tras în portar.
Oaspeții au înțeles avertismentul și s-au concentrat mai mult pe defensivă, închizând în restul reprizei perfect spațiile spre poarta lui Grigore. După pauză, Wotte a forțat atacul, trimițându-l în teren pe Mihai Costea în locul lui Paunovic. Mutările decisive le-a făcut însă Levi, cele trei rezerve ale sale rezolvând meciul. Rusescu (’71), Pădurețu (’81) și Semedo (88) au stricat sărbătoarea de la Severin. Oltenii au intercalat și ei un gol între primele două reușite, însă reușita superbă a lui Gângioveanu (’75), nu a mai contat decât la impresia artistică.
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER