Contestat la fiecare partidă de o parte a fanilor Stelei, Mihai Stoichiță rememorează un eveniment petrecut în urmă cu mai bine de zece ani, care dovedește, în opinia sa, legătura sa incontestabilă cu formația din Ghencea. Discursul lui „Lippi” la adresa fanilor potrivnici e unul extrem de dur și spune că aceștia nu au calitatea morală să „arunce cu noroi” în simbolurile actuale ale clubului.
„Eu cred că așa-zișii steliști care contestă echipa acum, erau primii pe lângă Gigi Becali la Universitate, în urmă cu ceva ani. Eu așa cred. Cred că eu sunt singurul antrenor al Stelei care n-a cerut aplauze. Eu nu vreau să fac propagandă vizavi de stelismul meu, dar soția mea a fost bătută în urmă cu ceva ani de un grup de suporteri rapidiști doar pentru că eu eram antrenorul Stelei atunci și mă băteam cu Rapidul la titlu.
Pe mine nu mă deranjează că sunt înjurat, ci că îmi dărâmă psihic jucătorii. Ei îmi spun mie că sunt sclav, dar părerea mea e că sunt cu mult peste ei. N-ați văzut ce-a fost aseară. La întuneric ei devin monștri. Omul de neanderthal„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER