Noul delegat al echipei Universitatea Craiova, Eugen Trică, a declarat, luni, că în cazul unei victorii în partida cu Internațional Curtea de Argeș, contând pentru etapa a XXX-a a Ligii I, gruparea olteană nu va mai avea probleme cu retrogradarea.
„Sunt supărat. Am început cu stângul, echipa a pierdut cu 1-4, dar am întâlnit o formație foarte bună, organizată, cu jucători de valoare și asta s-a văzut în teren. Păcat! Noi trebuie să ne câștigăm meciurile noastre, cu Internaționalul sâmbătă și totul va fi în regulă, deci trebuie să ne concentrăm pentru acest meci. Până la vară voi fi delegat, abia atunci voi decide cu patronul ce funcție vom decide să ocup”, a spus Trică.
Fundașul Ștefan Bărboianu a afirmat că Universitatea a pierdut un meci foarte important, pentru că în cazul unei victorii gruparea olteană ar fi scăpat de grijile retrogradării. „Dacă învingeam, eram salvați sută la sută de la retrogradare. Nu am intrat prea euforici pe teren, din contră, ne-am dorit foarte multă să câștigăm. Eram încrezători, aveam un moral bun, însă acesta este fotbalul. Primul gol l-am luat cum l-am luat, la 2-1 ne-am revenit, apoi am ieșit pe atac să egalăm și am fost prinși pe contraatac. Eu zic că au contat absențele. Și Spase, și Iliev sunt jucători foarte importanți”, a completat Bărboianu, care va fi suspendat în acest meci din cauza cumului de cartonașe galbene.
Formația Unirea Urziceni a învins, duminică, cu scorul de 4-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XXIX-a a Ligii I, disputat la Drobeta Turnu Severin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER