Deși formația pe care o patronează s-a impus în deplasare, cu Inter Curtea de Argeș, Adrian Porumboiu s-a declarat nemulțumit de evoluția unor jucători. Patronul Vasluiului nu și-a stabilit un obiectiv în Liga 1, dar spune că formația moldavă trebuie să câștige Cupa României.
„Sunt jucători valoroși, dar nu îi înțeleg tot timpul. Sperăm să jucăm altceva. Am câștigat trei puncte, dar eu nu sunt mulțumit. Am stat foarte puțin de vorba cu ei, dar mesajul meu este știut. De acum nu vor mai fi probleme, să avem atitudinea asta, pentru că vom avea numai meciuri grele. Va fi concentrare. Ne batem să câștigăm toate meciurile. Lotul este unul valoros, suntem în primele trei echipe, dar rămâne să vedem echipa. Să câștigăm Cupa și vedem.”, a declarat Porumboiu la gsptv.
Porumboiu promite prime record!
„În meciurile directe cu primele echipe, nicio echipă nu este peste noi. Dacă vom câștiga toate meciurile, trebuie să se mai încurce pe undeva CFR Cluj. Dacă iau titlul, vor avea prime record. Nicio echipă nu va avea cât vor lua ei”, a mai spus Porumboiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER