Marian Iancu vrea un fundaș dreapta, un mijlocaș de creație și un atacant pentru ca Poli Timișoara să se poată bate la titlu în sezonul viitor. Soluția pentru defensivă este Cornel Râpă, de la Oțelul Galați, un jucător de 20 de ani pe care Timișoara îl urmărește de mai mult timp. Gălățeanul, care poate juca atât în banda dreaptă, cât și în centrul apărării, este monitorizat de mai mult timp de clubul timișorean. „Nu vreau să spun acum nimic despre acest jucător, pentru că nu ar fi corect față de Oțelul Galați, echipă cu care vom juca sâmbătă. Vorbim după meci”, a spus șeful timișorenilor ieri.
Mijlocașul de creație pe care Poli îl vrea cât mai curând este dinamovistul Adrian Cristea. Iancu a recunoscut interesul pentru acesta acum câteva săptămâni, însă rămâne de văzut dacă oferta bănățenilor va fi agreată și de conducerea dinamovistă. Conducătorii timișoreni, în special Daniel Stanciu, vor ca Omer Golan să fie omul cu golul pentru Poli în sezonul viitor, însă pentru aceasta israelianul trebuie să devină liber de contract la vară, deoarece bănățenii nu sunt dispuși să îl cumpere de la echipa belgiană Lokeren.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER