Marian Iancu a declanșat războiul ultimelor etape: „CFR e cea mai slabă echipă din cele care se bat la titlu”. Sabău încă mai speră, dar este contrazis de jucători. Cociș crede că e aproape imposibil ca Poli să câștige titlul, dar că rămâne să se bată pentru locul doi!
„Ne dorim să îndeplinim un obiectiv cât mai bun, locul doi, dacă locul unu e destul de greu, aproape imposibil. Matematic mai sperăm, dar este destul de greu. E normal să îți dorești să prinzi locul doi și cu acest loc să-ți asiguri participarea în preliminariile Ligii Campionilor. De acolo, cine știe, poate ajungi și în grupe. Noi trebuie să tratăm meciul cu Oțelul foarte serios și să reușim obținerea celor trei puncte. Ne dorim foarte mult victoria„, a spus Cociș.
Răzvan Cociș a precizat că sunt doar zvonuri informațiile potrivit cărora ar urma să ajungă la Steaua, din vară. „Sunt zvonuri, n-am vorbit cu nimeni despre treaba asta”, a afirmat el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER