Surse ale ProSport susțin că procurorii de la DNA Pitești ar viza nume grele ale fotbalului românesc. Având logica faptului că arbitrii sunt doar simpli executanți, procurorii ar căuta probe care ar putea duce către înalți oficiali ai FRF. Până acum au căzut „în plasă” Gheorghe Constantin (fost șef al arbitrilor) și Florin Prunea (fost șef al departamentului Internațional). Încă de la izbucnirea scandalului de corupție de la Pitești, procurorii au căutat să aducă dosarul spre FRF. Legătura părea să fie reprezentată de Gheorghe Constantin, fostul șef al CCA. Apoi, a fost acuzat și directorul de Relații internaționale al federației, Florin Prunea. Procurorii DNA urmăresc producerea de probe care să arate că arbitrii acționau cu cunoștința oficialilor FRF. În ultimii 10 ani, arbitrajul a fost, la FRF, în „parohia” secretarului general Adalbert Kassai și, apoi, a lui Ionuț Lupescu. Acesta din urmă a făcut în trecut delegările pentru o perioadă. Despre Adalbert Kassai se spune că unii dintre arbitrii ajunși la DNA l-ar fi descris ca pe o eminență cenușie în domeniu.
Va fi debarcat Kassai? Mai mult, în legătură cu secretarul general al FRF există și zvonul că apare și într-un alt dosar, nefăcut încă public, în al cărui centru se regăsește echipa Internațional Pitești în anul promovării din Liga a II-a în Liga I. În fine, există și informația că președintele Mircea Sandu și directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, iau în calcul îndepărtarea lui Kassai din federație, tocmai pentru a preîntâmpina târârea acestui for într-un mare scandal. În rechizitoriul DNA din dosarul „Penescu”, numele lui Mircea Sandu, al lui Ionuț Lupescu și Adalbert Kassai apar însă foarte rar și în situații nerelevante.
Crăciunescu face declarații-șoc! În fotbalul românesc există multe voci care afirmă că arestările vor continua. Președintele LPF, Dumitru Dragomir, spune acest lucru, dar cel mai tare a șocat ieri fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu. Acesta a afirmat că arbitrii sunt chemați în anumite birouri de la FRF, unde li se dau sarcini precise pentru diverse meciuri: „Sper să fie cercetați și observatorii și anumite persoane din federație. În spatele arbitrilor sunt două-trei eșaloane mai vinovate decât aceștia”. Este adevărat totuși că declarațiile făcute de Crăciunescu sunt interesate, cunoscută fiind dușmănia dintre acesta și conducerea FRF
„Unii arbitri sunt chemați prin birourile de la federație. (…) Serea avea calități, dar a fost o victimă a sistemului”, Ion Crăciunescu, fost arbitru internațional.
„Cu siguranță că vor mai fi și alte arestări în acest dosar”, Dumitru Dragomir, președinte LPF
„Ar trebui să se intre mult mai tare în arbitri, să fie o curățenie clară. Nu pricep de ce s-a întîmplat așa târziu, dar poate vor mai apărea și alte nume sonore”, Marian Iancu, patron Poli Timișoara
„A fost reținut Serea? Nu știam, pentru că am fost la o consfătuire cu arbitrii. Îmi aduc aminte că am fost criticat de toți cînd l-am dat afară din arbitraj. Asta este tot ce pot spune”, Ioan Igna, președinte CCA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER