Piteștiul, pe filiera Vrancea

Piteștiul, pe filiera Vrancea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Martiș (foto dreapta) a primit ieri la Focșani vestea că
e convocat pentru audieri la Pitești. După o percheziție efectuată
într-una dintre casele sale, a fost preluat de către oamenii legii
la Buzău și adus cu escortă la DNA. În paralel, Ionică Serea era
anunțat că e reținut pentru 24 de ore.
Serea a venit ieri la DNA pentru audieri. După prânz a fost însă
anunțat că este reținut pentru 24 de ore. Urmează ca astăzi să
compară în fața judecătorilor pentru că procurorii DNA vor cere un
mandat de 29 de zile de arest pentru fostul arbitru. Învinuirile
care i se aduc sunt cele de luare de mită având ca obiectiv
influențarea rezultatelor unor meciuri ale lui FC Argeș, echipa lui
Cornel Penescu. Este vorba, se pare, de partida FC Argeș – Steaua
2-2, disputată în martie 2009.

Percheziție fără
rezultat

Dimineața zilei de ieri a fost, pe de altă parte, rezervată unei
percheziții la reședința din Focșani a lui Marius Martiș. Avocatul
arbitrului spune că, deși pe actul de percheziție e trecută o
rubrică în care trebuie să se precizeze ce caută cei care
efectuează operațiunea, acolo era trecută o liniuță! „Mi-au spus că
sunt în căutare de documente sau altele care ar putea deveni probe.
Cert e că nu au găsit și nu au luat nimic”, ne-a spus Ticu Burcă,
avocatul lui Martiș. Apoi, Martiș a primit și el convocarea la DNA
fără a i se comunica motivul. A plecat cu mașina personală, dar, la
Buzău, a fost așteptat de polițiști, care l-au escortat apoi până
la Pitești. După câteva ore de audieri, a ieșit purtând cătușe,
fiind reținut, la rândul său, pentru 24 de ore. Învinuirea e aceea
de complicitate la luare și dare de mită, complicele fiind Ionică
Serea. Numele lui Martiș a mai fost vehiculat ca mijlocitor în
„relația” dintre diverși președinți de club și colegi arbitri.

„Nu
știu de ce sunt chemat la DNA. Știu doar că sunt nevinovat”, Marius
Martiș, arbitru

Marius Martiș (foto) este un mogul pentru focșăneni. Anul
trecut, el a părăsit localitatea Odobești și s-a mutat la Focșani
într-o vilă de un milion de euro.
Casa lui, în care au descins ieri procurorii DNA, are o suprafață
totală de 2.000 de metri pătrați. Martiș a fost proprietar, până în
1998, al unei televiziuni prin cablu, care era urmărită în Focșani,
Tecuci, Sinaia, Predeal și Poiana Brașov. A mai avut un post TV
prin cablu în mediul rural în județul Vrancea, vânzându-l pentru
3,5 milioane de dolari.

Proprietar de televiziune

Actualmente, este proprietarul televiziunii locale Atlas. Anul
trecut, arbitrul focșănean a intrat în posesia unui teren de peste
100 de hectare, situat în apropierea orașului, care are o valoare
estimată la 50 de milioane de euro. Martiș a făcut afaceri cu
statul român, fiind implicat în programul „Cornul și laptele”,
lansat de guvern. Fabrica sa de patiserie și paste făinoase a
livrat către școli zeci de mii de cornuri în fiecare zi.

100 de milioane
de euro este valoarea estimată a averii lui Marius Martiș

36 de ani are arbitrul
focșănean Marius Martiș

Marius conduce o mașină Mercedes CL500, în valoare de 140.000
euro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×