Giani Kiriță, fostul căpitan al lui Dinamo, își aduce aminte cu nostalgie de derby-urile dintre Rapid și Dinamo, partide în jurul cărora suporterii crează o atmosferă fantastică. Fundașul descrie „infernul” din Giulești, precizând că în astfel de meciuri și jucătorii trebuie să dea dovadă de dăruire și atașament pentru culori.
„Erau meciuri frumoase, le așteptam cu nerăbdare. Steaua- Dinamo este un anumit fel de meci, o partidă cu ură mare, dar Rapid-Dinamo era un joc cu o atmosferă frumoasă, cu suporterii rapidiști care fac ca toți dracii în tribune! Sub Podul Grant este viața în toată „splendoarea” ei! În Giulești te înjură de toți dracii, mai iei o flegmă în față, o monedă în cap. Dar la astfel de meciuri trebuie să bagi și piciorul”, a declarat Giani Kiriță pentru Evenimentul Zilei.
Kiriță a evoluat pentru aproape șapte sezoane în tricoul alb-roșu și deplănge situația în care se află în acest moment Dinamo.
„Este o debandadă totală! Din păcate, dacă apele nu se liniștesc, nu se va putea face nimic. Fără o organizare bună, se va alege praful. M-aș bucura să prindă cupele europene”, a afirmat Kiriță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER