Ibericii domină total, așa cum era de așteptat, sezonul pe zgură. Finala de la Monte Carlo a fost una 100% spaniolă, Nadal învingându-l fără drept de apel pe Verdasco și există șanse mari ca și finala de la Roma să fie disputată de sportivi din peninsulă, în fiecare sfert de finală fiind prezent un jucător din țara lui Cervantes.
În probabil cel mai așteptat sfert de finală al turneului de la Foro Italico, s-au întâlnit Verdasco și Djokovic, doi jucători de top 10 ATP. Finalist în ultimii doi ani la Roma (în 2008 s-a impus în ultimul act, contra lui Wawrinka, anul trecut a pierdut la Nadal), Nole voia să își ia revanșa în fața lui Verdasco, jucător care i-a administrat la Monte Carlo a doua cea mai umilitoare înfrângere din carieră – 6-2, 6-2. Nici de această dată sârbul nu a fost mai norocos, chiar dacă a ținut mult mai aproape de adversar. După un meci maraton, care s-a întins pe durata a peste trei ore, ibericul s-a impus cu 7-6(4), 3-6, 6-4 și va da piept în semifinale cu învingătorul dintre Tsonga și Ferrer.
5-4 este palmaresul întâlnirilor directe Nole-Verdasco, sârbul reușind să câștige două dispute chiar pe zgură.
În celelalte două sferturi de finală se întâlnesc Nadal – Wawrinka și Gulbis – F. Lopez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER