Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea a fost, joi seara, martora unui eveniment special. Unii dintre jucătorii de la Steaua – Kapetanos, Baciu, Toja, Golanski și Arman Karamyan – au devenit handbaliști.
Pe teren, unde Oltchim a făcut istorie și a adus o mulțime de bucurii pentru România, steliștii au încercat joi seara rolul de handaliști, sub privirile deloc critice ale lui Luca, Pidpalova, Șimkute și Szucs. Dacă pe drumul de la hotel Toja și Kapetanos s-au ținut de glume, gândindu-se cum să-l „lipească” pe Baciu de o handbalistă, imediat cum au intrat în sală, băieții, oarecum timizi, au luat în primire banca de rezerve. Cheful de joacă le-a apărut însă în momentul în care au primit o minge de la Steluța Luca. „Haide, Juan, acum să te văd cum jonglezi cu mingea!”, s-a adresat Baciu mijlocașului columbian, care nu a întârziat cu răspunsul: „Mai bine începe tu, să te faci remarcat!”. Speriatu a fost băgat în poartă
Fără să stea pe gânduri, steliștii l-au băgat în poartă pe Andrei Speriatu (n.r. – antrenorul cu portarii din Ghencea) și au început tirul de aruncări de la șapte metri. Cel mai bine s-a descurcat grecul Kapetanos, care nu a ratat nicio aruncare. De pe margine, fetele de la Oltchim îl admirau pe elen, gândindu-se probabil cât de bine i-ar sta ca pivot într-o formație de handbal. Aruncările curg una după alta, până când mingea ajunge la Arman.
„De ce se lipește mingea de mână?”
De îndată ce a pus mâna pe mingea de handbal, fotbalistul Stelei a întrebat: „De ce se lipește așa de mână?”. Steluța Luca i-a sărit imediat în ajutor cu o explicație: „Te ajută la priză, ca să nu o scapi!”. Vădit mulțumit de răspuns, Arman aruncă cu sete, înscrie și exclamă către fete: „Așa să marcați și voi cu Viborg!”.
După circa 20 de minute, joaca se încheie. Steliștii și „alchimistele” își dau mâna și fiecare o ia spre drumul său. Steaua către meciul din Liga I cu Unirea Alba Iulia, iar Oltchim către finala Ligii Campionilor, manșa tur, de la Viborg. Ar fi fantastic ca Oltchim să câștige Liga Campionilor. Voi fi și eu prezent la retur și sper să pot sărbatori alături de prietenul Radu Voina Mihai Stoichiță, antrenor Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER