Astra câștigă în fața CFR-ului și detonează bomba sfârșitului de campionat. Marin Barbu a declarat după meci că a crezut tot timpul în victorie. „Nu sunt eu mare antrenor, dar cred că asta e supriza campionatului”, a declarat Magiun Barbu după meci
„Echipele mici se mobilizează în astfel de meciuri, am crezut tot timpul în victorie. Am discutat toată săptămâna cu băieții și le-am spus că nu avem nimic de pierdut, că ne bate campioana. Am învins, e o minune, dar orice minune ține trei zile. Eram sigur că nu pierdem”, a declarat antrenorul Astrei la Digi Sport
„CFR-ul a prins o zi mai slabă, dar asta și din cauza faptului că noi am fost foarte motivați. Am ceva ani în fotbal, nu sunt eu mare antrenor, dar nici începător. Am știut că sunt mai valoroși individual și am încercat să ne apărăm. Este surpriza etapei și a campionatului”, a mai spus Marin Barbu
Astra s-a apărat ca Inter în fața Barcelonei, iar Magiun Barbu nu a pierdut ocazia să se compare cu „The Special One” Mourinho: „Mourinho e mai antrenor ca mine, dar cu siguranță eu am fost mai fotbalist decât el„, a spus antrenorul Astrei la conferința de presă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER