Cornel Dinu spune că CFR e o echipa fara claritate, lipsită de spectaculozitate. Dinamovistul crede că cei de la Cluj au fost ajutați de maniera de arbitraj de până acum. „Ca mentalitate, CFR arată ca Inter la Barcelona. Au un realism în joc”, mai spune Mister.
„CFR nu a avut posesie gândită, premeditată. CFR nu are azi nici scuză, poate scuza terenului. Este o echipă fără claritate în joc. Cu jucătorii de la Astra nu au nicio scuză. Nu aș spune că nu joacă nimic, au un realism în joc, dar nu este o echipă spectaculoasă. Aduce uneori ca Interul de la Barcelona, ca mentalitate. Pot să spun cu certitudine că CFR a beneficiat de arbitraje favorabile. Arbitrii care i-au condus sunt cam aceiași, dar maniera de arbitraj pe parcursul meciurilor a fost de partea clujenilor. Deaconu i-a arbitrat de două sau de trei ori în campionatul ăsta. Deaconu este totuși un arbitru bun, are coloană vertebrală„, a declarat Dinu la gsptv
„Rapid – Dinamo va fi un meci cu farmec” „Sper să fie o atmosferă civilizată. E un meci de farmec. Au băgat și ei niște geamuri, niște protecții. Giuleștiul s-a mai schimbat din punctul ăsta de vedere. Dacă ia un punct, Dinamo are șanse să păstreze locul de Europa League„, a mai spus Cornel Dinu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER