Daniel Iftodi și Mugur Bolohan au trecut, de-a lungul carierei, și prin Ștefan cel Mare și prin Giulești. Înaintea derby-ului de mâine cei doi au acceptat să evoce amintiri din perioada în care tribunele erau pline iar meciurile se disputau mai mult cu sufletul decât cu gândul la primele de joc.
Jucătorii actuali ai celor două echipe nu au o viață sportivă exemplară, așa cum ar trebui să aibă un sportiv de performanță, dar Bolohan și Iftodi nu îi condamnă pentru ceea ce fac în afara terenului. Atâta timp cât în teren ești la 100% din potențial nu ar trebui să conteze ce faci în timpul liber, cred cei doi.
Bolohan: „Rapid dușmănea mai mult Dinamo decât Steaua”
„La Rapid am venit la 19 ani. Eram un copil. Aici am simțit prima oară ce înseamnă fotbalul mare, după trei ani petrecuți sub comanda lui nea Mircea Lucescu. Am prins și generația cu Bealcu, Vameșu… Atunci, Rapid era o echipă care putea bate pe oricine, dar și putea pierde în fața oricui. Pe șine n-am fost alergat, dar am prins vremuri grele, cu ceva incidente. Țin minte că, pe când antrenor era Nae Manea, am avut șapte-opt meciuri fără victorie. Aveam numai egaluri. Eram vai de mama noastră! Lumea venise la partidele din liga a doua, darămite la meciurile tari din prima divizie. «Potcoava» se umplea mereu. Dacă bați pe Steaua și pe Dinamo, toate păcatele ți se șterg. Pentru Rapid, dușmănia față de Dinamo era mai mare decât cea pentru Steaua. În schimb, la Dinamo, dacă nu erai pe locul 1 sau 2… Și nici atunci nu erai sigur că-ți vine multă lume la stadion„, a explicat fostul fundaș pentru EVZ.
Perioada Lucescu
„Nea Mircea ne era și mamă, și tată. Mergea peste Copos, care era și atunci un tip calculat, știa să-l tempereze”. Apoi, face trecerea spre Dinamo. „Și Cornel Dinu a fost un bun antrenor, dar poate n-a avut norocul lui nea Mircea. Sau poate n-a vrut să treacă la un alt nivel, poate a vrut să rămână fidel clubului Dinamo…„, a punctat Bolohan pentru sursa citată.
Trecerea din Giulești în „Groapă”
„După cinci ani de Rapid, impresarul Ioan Becali mi-a spus că e mai bine pentru cariera mea să merg la Dinamo, fiindcă de aici se pleca mai ușor în străinătate. Mă dorea mult și Borcea, plus că de la Rapid plecase Lucescu și a urmat declinul. Dinamo juca în preliminariile Ligii Campionilor. La Dinamo am venit matur. L-am întâlnit pe Cornel Dinu, pe care l-am avut aliat de fiecare dată. Făceam și noi nebunii. Am plecat din cantonament, prin 2000, parcă era toamna, dar am făcut-o toți. Cei de acum nu sunt uniți. Se sărea calul și atunci. Dar aveam mai mult bun-simț. Eu eram tânăr, eram cu chefurile, mă distram. Mi-a plăcut viața, dar nu întindeam coarda astfel încât să se rupă. Nu era un zbir la club. Erau escapade, dar totul se făcea pe ascuns, în spații închise. Nu ne știa nimeni. S-au făcut destule, și erau chiar mai «groase» decât cele deacum, dar nu erau ziare de scandal și, mai important, la meciuri ne dădeam viața. A fost o escapadă cu vreo 10 zile înaintea unui meci cu Steaua. Am picat eu, Mihalcea, Vlad Munteanu și Kiriță. Am luat fiecare o amendă de 400 de euro. Am bătut Steaua cu 2-0, am dat gol eu și Mihalcea. M-am dus la Borcea și i-am zis: «Dă-mi niște bani». Știa la ce mă refer. Era amenda. Mi-a dat 1.600 de euro, pe care i-am împărțit în mod egal cu ceilalți trei„.
„Când eram la Dinamo, cu Rapid era și nu prea era derby. Dar meciurile astea erau importante, abia așteptam să le jucăm. Nu cred că s-a făcut vreun blat între aceste două formații. Se juca mereu cu stadioanele pline, nu puteai să păcălești fotbalul.”, Mugur Bolohan, fost fotbalist la Dinamo și la Rapid
Iftodi, mai tare ca Moți: „Fumam 3 pachete de țigări pe zi”
„Îmi pare rău pentru Dinamo, dar situația e plecată tot din interior. Când jucam noi, stadionul era plin, indiferent dacă întâlneam o echipă de pe locurile doi-trei sau una de pe ultimul loc. Acum vin câte 1.000 de spectatori la un joc de-acasă. Eu sunt mereu al 1001-lea, fiindcă stau aproape de stadion și merg la meciuri! Noi eram o familie. Unde sunt bisericuțe, e greu să faci performanță„, a spus Iftodi în EVZ.
Alături de Mutu, event 2000
„Jean Vlădoiu a fost scos din echipă, fiindcă mai avea un gol de dat până să primească un bonus. Așa a intrat Mutu. N-a fost folosit din prima. A stat șase luni pe tușă. Acum zece ani, Cornel Dinu a introdus la Dinamo, pentru prima oară în România, sistemul 4-4-2. Ne-a trebuit și nouă șase luni până să-l înțelegem. Dinu mi-a pus și porecla «Piticul pervers», pentru că mă uitam într-o parte și pasam în cealaltă. Când se striga «Piticule» la Dinamo, întorceam capul eu, Florentin Petre și Cornel Dobre! La Dinamo fumam două-trei pachete de țigări pe zi, iar Dinu știa! Și la Rapid fumam, mai ales că stăteam în cameră cu Dănuț Lupu, iar nea Mircea știa„, a conchis fostul mijlocaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER