Când dragostea pentru o echipă se manifestă prin ura față de alta, fotbalul pleacă în surghiun. Se retrage în povești și lasă prezentul să-și dea în petic. Să n-o luăm razna și să stabilim din capul locului: decât să înghiți ghiveciul rânced al unui renghi, mai bine te uiți la fotografii sepia cu Amancio, Chiaruggi și Bene. Cine îmbracă fotbalul în armură se face util doar psihopatologiei. Dacă singura miză a unui meci constă în răzbunarea pe cineva care nu e de față, înseamnă că sistemele de așteptări ale suporterilor sunt virusate iremediabil. Rivalitatea implică patimă, febrilitate, jubilație și deziluzie. Implică urlete, înjurături, obraji vopsiți și plonjoane în fântânile din centru. Când însă îți implori echipa să piardă și-i ovaționezi înfrângerea, stadionul trebuie înconjurat cu bandă galbenă. E caz de carantină.
Albert Camus a declarat cândva că terenul de fotbal a fost pentru el cea mai bună lecție de morală. Duminică, 2 mai 2010, cuvintele lui au provocat un hohot colectiv pe Stadio Olimpico din Roma. Lazio – Inter, o parodie prost închegată de la un capăt la altul, pune în discuție tocmai încărcătura etică a sportului. În fond, mai poate fi vorba de așa ceva, câtă vreme publicul își condamnă echipa la eșec? Galeria lui Lazio și-a somat jucătorii să se predea, pentru ca Inter s-o poată devansa pe Roma. (Cum Inter e clar mai valoroasă, victoria sa în condiții normale n-ar fi mirat pe nimeni.) Ironia a făcut ca, după golul doi, camerele televiziunii italiene să se fixeze asupra unui banner arborat la peluză. Pe el se putea citi: „Mourinho, un om adevărat într-un fotbal fals”. Să arăți așa ceva în plină contrafacere trădează un amestec îngrijorător de orbire, ipocrizie și exaltare. Aproape că n-are rost să te întrebi ce reacție ar avea onor galeria lui Lazio dacă, prin absurd, Mourinho ar trece din vară pe banca lui AS Roma.
Fotbalul poartă pe corp răni care se cicatrizează greu: un RFG – Austria din 1982, un Anglia – Irlanda de Nord din 1985, un Manchester – Valencia din Liga Campionilor și atâtea altele. De fiecare dată a existat o justificare: trișorul și-a urmărit interesul. Alaltăieri, cu Lazio – Inter, am pășit pe un teren mâlos. Am ajuns în imperiul dezonoarei, unde răul celuilalt preocupă mai mult decât binele propriu. (Să nu uităm, Lazio nu doarme la mijlocul clasamentului, ci riscă retrogradarea.) La 58 de ani după ce Hemingway a publicat „Bătrânul și marea”, galeria lui Lazio a semnat opera de mare caracter „Vecinul și capra”. Și asta nu oriunde, ci în țara campioanei mondiale. Auguri!
articol scris de Radu Paraschivescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER