Obrazul subțire cu cheltuială se ține, aceasta este zicala la ordinea zilei pe „Stamford Bridge”. Chelsea se află pe primul loc în Premier League, cu o singură etapă înainte de final, dar în același timp este și lider într-un top al totalului salariilor plătite: aproape 200 de milioane de euro în acest sezon.
Cele 197 de milioane de euro pentru salarii, în același timp un record mondial, i-au adus lui Chelsea prima poziție în Premier League. Echipa patronată de Roman Abramovici a fost lider în topul salariilor și în sezonul trecut (172 de milioane de euro), când, în ciuda potenței financiare, nu a terminat decât pe locul al treilea în clasament. Cel mai bine plătiți jucători de pe „Stamford Bridge” sunt simbolurile Terry și Lampard, cu câte 7,5 milioane de euro pe an.
În topul salariilor din ediția 2009-2010 urmează Manchester United (141 de milioane de euro) și Arsenal (120 de milioane de euro), aflate exact pe aceleași poziții și în Premier League. Surprizele vin însă de la Liverpool și Portsmouth, aflate în top 10 al salariilor, dar cu rezultate catastrofale: „cormoranii” sunt abia pe locul 7 în campionat, iar problemele financiare de la Portsmouth, virtual retrogradată de pe ultimul loc, au determinat intrarea în administrare a clubului.
Roman Abramovici, patronul lui Chelsea, are o avere de 8,5 miliarde de euro
SALARIILE PLĂ‚TITE DE CLUBURILE DIN PREMIER LEAGUE
Clubul Sezonul 08-09 Sezonul 09-10
1. Chelsea 172 (3) 197 (1) 2. Man. United 139,7 (1) 141 (2) 3. Arsenal 116,8 (4) 120 (3) 4. Liverpool 90 (2) 103 (7) 5. Man. City 62,5 (10) 95 (5) 6. Aston Villa 58,1 (6) 81 (6) 7. West Ham 51 (9) 76 (17) 8. Tottenham 61,1 (8) 69 (4) 9. Portsmouth 63,1 (14) 63 (20) 10. Everton 51,3 (5) 56 (8)
* Sumele sunt exprimate în milioane de euro (în paranteze, locul în clasamentul Premier League ocupat în respectivul sezon)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER